Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gomaj cu sare de mare

Publicat in Jurnalul, marți 2 martie 2010 ·

Pielea se află într-un proces continuu de regenerare. Astfel, celulele noi le înlocuiesc pe cele îmbătrânite, care mor şi rămân pe piele. Tocmai de aceea este nevoie de gomaj, care are rolul de a îndepărta celulele moarte, care aglomerează pielea şi blochează porii.

Gomajul nu doar că îndepărtează celulele moarte, ci ajută şi la detoxifierea pielii, estomparea cearcănelor şi stimularea circulaţiei sangvine şi limfatice. Potrivit Vivianei Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul Medical Miko Med, gomajul este metoda uşor abrazivă prin care se aplică direct pe piele substanţe ce determină o îndepărtare a ţesutului epidermic până la nivelul stratului cornos.

EXFOLIERE CU SARE DE MARE

Folosită frecvent în saloanele de înfrumuseţare, sarea de mare este o metodă de exfoliere practică şi la îndemâna oricui. Poţi folosi sarea de mare aromată pe care o găseşti în comerţ sau o poţi aroma chiar tu cu uleiuri esenţiale naturale. Aplică ulei de măsline pe tot corpul, apoi masează-ţi pielea cu sarea de mare. Însă fiţi atente ca sarea să nu fie prea grunjoasă, pentru că agresează pielea. După exfoliere, aplicaţi fie ulei de măsline, fie o cremă puternic hidratantă.

ÎN FUNCŢIE DE TEN

Persoanelor cu ten acneic, seboreic le este recomandat gomajul pe baza unei măşti. La o lingură de mălai se adaugă un albuş de ou şi zeamă de lămâie. Persoanele cu ten normal sau uscat pot opta pentru o mască dintr-o lingură de mălai, o linguriţă de miere de albine şi un albuş. Ambele se lasă 15 minute pe faţă, după care se îndepărtează cu apă călduţă, nicidecum fierbinte.

IAURT+CAFEA

Reţeta este simplă. Ingredientele: o linguriţă de iaurt, o linguriţă de suc de lămâie, o lingură de miere, o lingură de cafea. Toate acestea se amestecă şi se aplică pe faţă. Lăsaţi să se usuce puţin şi frecaţi uşor şi circular, după care clătiţi cu a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 10 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°