E uşor să spui despre el că e un om interesant, că e deschis, că e foarte, foarte deştept, că e intuitiv şi ştie cum să te facă să-l asculţi ... cu totul.

În acelaşi timp, e aproape imposibil să-i prinzi privirea fără să te emoţionezi, pentru că ceea ce transmite el depăşeşte nivelul superficial de comunicare, având un dar aparte de a te face să te implici în lumea şi în trăirile lui.

Doamnelor şi domnilor, Florin Şerban!

● Jurnalul Naţional:Cum te simţi acum, după toate evenimentele din ultimele zile?

● Florin Şerban: Bine, puţin obosit, dar bine.

Pentru mine e foarte nou totul. Berlin-ul e primul festival la care am mers a fost foarte emoţionant. Speram să luăm ceva, fiindcă toată lumea ne-a aplaudat şi critica a fost foarte bună, dar nu ne aşteptam să fie Marele Premiul al Juriului (Ursul de Argint), să fie Premiul "Alfred Bauer".

● Cum ai reacţionat prima oară când un public atât de numeros ţi-a privit filmul?

● Ăla a fost momentul esenţial pentru mine, e la fel ca pentru un muzicant care cântă la vioară şi se uită în ochii celor din sală şi vede dacă le place sau nu le place. E momentul adevărului.

Dacă acolo vezi oamenii ieşind din sală, sau foindu-se pe scaun, înseamnă că ai dat greş. Ori la noi nu s-a întâmplat lucrul ăsta.

De-asta e foarte frumos să vezi filme în sala de cinema şi nu în sufragerie, de unul singur, cu o cafea sau un pahar de suc, fiindcă e o experienţă de grup şi se întâmplă ceva de felul unei vibraţii. Cel de lângă tine râde, tremură, îşi pune mâna la gură şi atunci parcă vine ceva şi spre tine, e o stare molipsitoare şi e cu atât mai periculoasă şi mai puternică, fiindca dacă ai câteva nuclee în sala de cinema care nu gustă filmul, sau nu li se întâmplă ceea ce aşteptai tu să li se întâmple, e molipsitor şi se molipsesc grupuri în jurul lor.

Din acest motiv a fost f