Noul antrenor al Ceahlăului, Zoran Filipovici, a fost prezentat azi într-o conferinţă de presă. "Contractul este valabil pînă la finalul campionatului, iar obiectivul este salvarea de la retrogradare. Este cea mai bună soluţie dintre toate variantele pe care le-am avut, în număr de şapte. Domnul Filipovici a fost un mare fotbalist şi acum e un mare antrenor, cu o carte de vizită impresionantă. Este cel mai titrat antrenor pe care l-a avut clubul Ceahlăul", a zis Gheorghe Ştefan.
Antrenorul muntenegrean a vorbit şi el despre noua provocare din cariera sa. "Am stat două zile şi m-am gîndit, am luat relaţii despre club, am venit la Piatra Neamţ să văd condiţiile, văzînd că sînt condiţii foarte bune, m-am decis să semnez. Ştiu situaţia Ceahlăului din clasament, dar sper să reuşesc să salvez echipa. Ca antrenori secunzi, vor rămîne atît Costel Ilie, cît şi Radu Lefter care se va ocupa cu pregătirea portarilor, dar vor veni vineri şi doi asistenţi ai mei”.
Foto: Gelu Crăcană
Noul antrenor al Ceahlăului, Zoran Filipovici, a fost prezentat azi într-o conferinţă de presă. "Contractul este valabil pînă la finalul campionatului, iar obiectivul este salvarea de la retrogradare. Este cea mai bună soluţie dintre toate variantele pe care le-am avut, în număr de şapte. Domnul Filipovici a fost un mare fotbalist şi acum e un mare antrenor, cu o carte de vizită impresionantă. Este cel mai titrat antrenor pe care l-a avut clubul Ceahlăul", a zis Gheorghe Ştefan.
Antrenorul muntenegrean a vorbit şi el despre noua provocare din cariera sa. "Am stat două zile şi m-am gîndit, am luat relaţii despre club, am venit la Piatra Neamţ să văd condiţiile, văzînd că sînt condiţii foarte bune, m-am decis să semnez. Ştiu situaţia Ceahlăului din clasament, dar sper să reuşesc să salvez echipa. Ca antrenori secunzi, vor rămîne atît Costel Ilie, cît şi Radu Lef