Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Măriuţa Covrig, campioană la gătit

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Mureşeanca lucrează ca bucătar-şef la Pensiunea „Ana” şi a participat la numeroase concursuri gastronomice în ţară şi străinătate. Cel mai recent titlu obţinut a fost Menţiune la Campionatul internaţional de gătit în aer liber.

Măriuţa Covrig a iubit gastronomia de mică. „O ajutam mereu pe mama în bucătărie, îmi plăcea s-o văd cum găteşte. Cel ami mult îmi plăcea cum făcea papricaşul de pui, reţetă pe care am păstrat-o şi eu”, spune bucătăreasa. Primul contact cu lumea bucătăriei l-a avut după finalizarea liceului, când a ajuns să lucreze ca vânzătoare într-o cofetărie.

„Eram înconjurată de dulciuri şi îmi doream mult să le pot face şi eu. Am ajuns să lucrez în cadrul Laboratorului de Stat, care aproviziona la vremea aceea toate cofetăriile din oraş”, spune Măriuţa Covrig. În cei opt ani de zile, cât timp a lucrat ca şi cofetar, mureşanca a învăţat numeroase reţete de dulciuri, printre care şi papanaşii, pentru care Pensiunea „Ana” este renumită în întreg oraşul.

Bucătăria italienească

La sugestia unui prieten Măriuţa Covrig a plecat la 27 de ani în Ungaria, unde a lucrat ca şi ajutor de bucătar într-un restaurant cu specific italian. „Acolo am învăţat de la maestrul bucătar, care era italian de origine , să gătesc paste, fructe de mare, fripturi şi salate. Îmi plăcea mult să prepar pastele, mai ales că maestrul le gătea în cadrul restaurantului, după reţete tradiţionale”, povesteşte bucătăreasa. După cinci ani de bucătărie italinească, Măriuţa Covrig a revenit în ţară, iar după doi ani s-a angajat la Pensiune „Ana”.

Imaginaţie, principala calitate a bucătarilor

Pensiunea are în meniu atât preparate tradiţionale româneşti cât şi italiene, astfel că Măriuţa Covrig s-a adaptat foarte uşor noului loc de muncă, iar pe parcurs a ajuns bucătarul-şef al unităţii.

„Schimbăm des meniul aici, aşa că am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum o ora
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Guvernul suedez propune ca poliţia să poată folosi inteligența artificială pentru recunoaştere facială şi alocă fonduri pentru securitate în şcoli

G4Media acum o ora
Guvernul suedez a anunţat joi că va aloca 300 milioane de coroane (27 milioane de euro) pentru măsuri de securitate în şcoli după cel mai grav masacru din istoria recentă a ţării, petrecut în luna februarie la un centru educaţional pentru adulţi, tr

Japonia, prima echipă calificată la Cupa Mondială din 2026

News.ro acum o ora
Japonia a devenit prima ţară care şi-a asigurat locul la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după victoria cu 2-0 în faţa Bahrainului, joi, la Saitama, în preliminariile zonei asiatice. Aflată în fruntea Grupei C, cu 19 puncte şi trei meciuri rămase d

UE ajută Ucraina cu încă un miliard de euro. Care este sursa banilor

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un ajutor suplimentar de un miliard de euro, sub formă de împrumut. Banii destinați reconstrucției Ucrainei după invazia Rusiei din 2022 fac parte dintr-un plan G7 de a trimite zeci de miliarde de euro în următori

Video Ilie Bolojan, înaintea reuniunii Consiliului European: „Avem nevoie de o economie competitivă și de o apărare europeană consolidată”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut joi, 20 martie 2025, o declarație de presă la Bruxelles, înainte de participarea sa la reuniunea Consiliului European.

Eddie Jordan a murit. Fostul șef al echipei de Formula 1 a murit la 76 de ani

Libertatea acum o ora
Eddie Jordan, fostul proprietar al echipei de Formula 1 Jordan Grand Prix și comentator TV, a decedat la vârsta de 76 de ani. Acesta se afla într-o luptă cu o formă severă de cancer de prostată și a murit în dimineața de joi, relatează BBC.

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 9 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 4 ore
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Vremea

București
acum

13°
joi

3°/13°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

13°
joi

2°/13°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

13°
joi

0°/13°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°