Ultima pepinieră a Capitalei, Tei Toboc, mai poate fi salvată. Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei a cerut Prefecturii să analizeze toate actele care au stat la baza emiterii actului de proprietate pe cele 30 de hectare din spaţiul verde. Mai au nevoie de aprobarea de la mediu pentru ca aceia de la SC AIC LAND DEVELOPMENT SA să se apuce de treabă. Societatea deţine 30 de hectare din cele 74 pe care se întinde Pepiniera Tei Toboc. Planurile sunt măreţe, vor să construiască 21 de blocuri, cel mai mic având înălţimea de 12 etaje, iar cel mai mare, de 45 de etaje. Primul pas va fi distrugerea spaţiului verde şi trasarea drumurilor de acces către viitorul cartier rezidenţial.
Până acum s-au descurcat destul de bine, pentru că au primit aproape toate avizele. Excepţie face cel de la mediu. "În prima fază am trimis dosarul la Inspectoratul de Stat în Construcţii, unde au fost găsite unele nereguli. Autorizaţia de construcţie a fost anulată, pentru că viza şi terenuri ce nu aparţineau societăţii în cauză. Acum au venit cu un certificat de urbanism. Ne-am adresat Prefecturii Bucureşti şi i-am cerut să analizeze toate actele care au stat la baza emiterii actului de proprietate pe cele 30 de hectare din pepinieră. Încă aşteptăm un răspuns", ne-a declarat Oana Grigore, director executiv adjunct al Direcţiei de Mediu din Primăria Capitalei.
Punerea în posesie a fost făcută pe Legea 18, la data de 5.02.2004, domnului Constantin Mardaloescu. Terenul a fost vândut de două ori, ajungând în final în posesia Agro Invest Construct, actuala AIC LAND DEVELOPMENT SA.
"OMISIUNE" ÎN PLANUL URBANISTIC GENERAL
Însă trebuie să ne întoarcem în timp, mai exact în 2000, când s-a făcut Planul Urbanistic General. Atunci, pepiniera nu a fost trecută în totalitate drept spaţiu verde, deşi acest lucru era evident. Doar o parte nesemnificativă şi-a păst