Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Veniturile lui Solomon, analizate leu cu leu de DNA

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Câştigurile din chirii ale familiei sunt de 30 de ori mai mari decât în 2007. Două apartamente în Bănie, spaţii comerciale în buricul târgului şi o casă de vacanţă la Leamna sunt doar câteva dintre bunurile deţinute de primar.

Antonie Solomon se poate plânge de orice, numai de lipsa de bani nu. Conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul primăriei, primarul deţine împreună cu soţia sa, Maria, două apartamente în Bănie, un teren de 247 de metri pătraţi pe strada Calea Bucureşti, o casă de vacanţă cu teren de peste 3.000 de metri pătraţi la Leamna, în comuna Bucovăţ, şi un autoturism Volkswagen Touareg, luat în leasing. În plus, Solomon a declarat şi un depozit de peste 110.000 de lei la Finance Bank. Cea mai mare parte a veniturilor familiei Solomon vine însă din chirii, Maria Solomon deţinând în oraş cinci spaţii comerciale.

Avere modestă în 2007

Potrivit documentului, familia Solomon a câştigat în 2008 din cedarea folosinţei bunurilor pe care le deţine 660.000 de lei. Deşi în declaraţiile de avere înregistrate până acum pe numele primarului se arată faptul că patru dintre spaţiile comerciale au fost achiziţionate în perioada 1993-2001, în 2007, Solomon nu a declarat decât suma de 20.000 de lei obţinută din chirii. Tot în declaraţia din 2007, dată de edil pentru anul fiscal 2006, apare şi un teren intravilan de 20.000 de metri pătraţi în Calafat, care a dispărut ulterior din celelalte declaraţii de avere şi despre care primarul a susţinut, ulterior, că l-a donat încă din 2004 fiului său, Iulian. „Terenul l-am donat fiului meu în 2004. Nu s-a încălcat nicio lege. Plătesc 200.000 de lei în fiecare an impozit pentru cele două apartamente, casa de la Leamna şi toate acareturile pe care le-am agonisit de-o viaţă”, declara Solomon în urmă cu două săptămâni în cadrul unei conferinţe de presă. De altfel, în urma percheziţiilor făcute ieri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°