Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila reaminteşte asociaţiilor, fundaţiilor, partidelor politice, organizaţiilor patronale sau sindicale, cultelor religioase că au obligaţia depunerii situaţiei financiare aferente anului trecut în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
Potrivit informării emise de Finanţele locale, situaţiile financiare anuale cuprind bilanţul contabil, contul rezultatului exerciţiului şi notele explicative la situaţiile financiare anuale. Organizaţiile patronale şi sindicale pot întocmi situaţii financiare anuale simplificate, care cuprind piesele enumerate mai sus, însă în variantă prescurtată. "Operatorii economici vor depune, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, discheta însoţită de situaţiile financiare anuale listate, semnate şi ştampilate, conform legii, precum şi o copie de pe codul fiscal, raportul administratorilor, o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice, raportul în forma scurtă al cenzorilor sau al auditorilor financiari, după caz, precum şi procesul-verbal al adunării generale privind aprobarea situaţiilor financiare anuale", se menţionează în informarea DGFP Brăila. Mai trebuie adăugat că pentru prelucrarea situaţiilor financiare anuale operatorii pot intra în posesia programului IT la Biroul de Relaţii cu Publicul al DGFP Brăila ori la organele fiscale teritoriale unde sunt luaţi în evidenţă, respectiv administraţiile financiare ale oraşelor Ianca, Făurei, Însurăţei, precum şi administraţiile comunale din Movila Miresii, Viziru şi Dudeşti. De asemenea, programul IT poate fi descărcat şi de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice la adresa www.mfinante.ro, secţiunea - Informaţii contribuabili, Situaţii financiare. Conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila reaminteşte asociaţiilor, fundaţiilor, partidelor politice, or