Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea:„Craterele” de pe strada dr. Suciu nu iartă nici un şofer

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Tranzitată de autocare, microbuze şi taximetrişti strada arată ca după bombardament. Una din cele mai mari gropi depăşeste 1,5 metri în lungime, iar un şofer neatent şi-ar putea avaria serios maşina în ea.

Campania „Cea mai mare groapă din ţară" iniţiată de Adevărul de Seară şi Europa FM începe astăzi şi la Râmnicu Vâlcea. Timp de zece zile, redactorii Adevărului de Seară vor căuta cele mai mari gropi de pe străzile oraşului. Astăzi vorbim despre cartierul Ostroveni, mai precis zona Autogării 1 Mai. Cu toate că pe arterele principale asfaltul este „ca în palmă", pe străzile lăturalnice noţiunea de asfalt a devenit una despinsă din filmele de ficţiune. Strada Dr Suciu este una intens tranzitată de autocarele şi microbuzele ce trebuie să ajungă la autogară. Cu toate acestea străduţa arată ca după un bombardament intens. Cea mai mare groapă măsurată de către reporterul Adevărului de Seară se intindea pe 1,5 metri, iar adâncimea ajungea pe alocuri la zece centimetri. Nici o problemă pentru autocare şi ori pentru microbuze, insă pentru autoturismele mici e un adevărat coşmar. Nicu Pamfil, taximetrist, spune că ultima data când a trecut pe strada Dr Suciu şi a avut o întânire cu groapa gigant a trebuit să schimbe scutul băii de ulei. „M-a costat 300 de lei un scut de Opel şi un car de nervi pentru ca a trebuit sa stau zile intregi după ce am făcut o comandă pe internet. Dacă îl cumpăram de la reprezentanţă era dublu. Cu cine să ma iau de guler ca să îmi primesc banii înapoi?", se întreabă retoric omul. Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public promit însă că vor ajunge foarte curând cu plombările şi pe strada cu bucluc pentru taximetrişti.

Mecanicii, cei mai câştigaţi

Cei care profită cel mai mult de pe urma gropilor din asfalt sunt însă mecanicii. Manopera pentru diversele schimburi de piese distruse de craterele din drum variază de la u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, după decesul lui Felix Baumgartner: „Sunt recunoscătoare”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Mihaela Rădulescu (55 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare la o zi de la , Felix Baumgartner, practicant de parașutism și BASE jumping. Cuvintele nu-mi mai ies acum. Dar sunt recunoscătoare pentru ale tale… Felix, ai fost atât de iub

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°