Romania Property Fund, fosta Lewis Charles, dispune de lichidităţi de puţin peste 500.000 de lire sterline (circa 500.000 euro), poziţia financiară a firmei fiind „sever restricţionată“, iar managementul caută o soluţie care să asigure viitorul fondului pe termen lung, însă „nu poate exista garanţia succesului“. „Cu lichidităţi nete disponibile în companie de 518.210 lire la 31 decembrie 2009, poziţia financiară a companiei rămâne sever restric�
Romania Property Fund, fosta Lewis Charles, dispune de lichidităţi de puţin peste 500.000 de lire sterline (circa 500.000 euro), poziţia financiară a firmei fiind „sever restricţionată“, iar managementul caută o soluţie care să asigure viitorul fondului pe termen lung, însă „nu poate exista garanţia succesului“.
„Cu lichidităţi nete disponibile în companie de 518.210 lire la 31 decembrie 2009, poziţia financiară a companiei rămâne sever restricţionată. Consiliul de administraţie continuă să caute o soluţie pe termen lung pentru viitorul companiei (...) dar totuşi nu poate exista garanţia succesului“, se arată într-un anunţ publicat de Romania Property Fund pe bursa de la Londra.
Lewis Charles Romania Property Fund şi-a schimbat denumirea în Romania Property Fund în luna decembrie a anului trecut, rămânând însă sub administrarea Lewis Charles Securities, o firmă înregistrată în Guersney, Channel Islands.
Comunicatul citat precizează de asemenea că Romania Property Fund a renunţat la acordul de management cu Lewis Charles Securities, dar nu a desemnat un nou administrator, pentru a minimiza cheltuielile şi a eficientiza afacerile fondului într-o perioadă în care operaţiunile sunt „limitate“.
Mall-ul din Ploieşti rămâne pe hârtie
Fondul a vândut, în martie 2009, companiei Blackpearl Property Limited, proiectul centrului comercial Zenith (foto) din Ploieşti, a cărui construcţie a fost am