Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Citadina se reinventează, şi devine premium

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Audi, Citroen, Nissan şi Mini dau o nouă imagine despre cum ar trebui să arate maşinile de oraş, la Salonul Auto de la Geneva.

Cu siguranţă, Audi A1 nu este o noutate absolută. Constructorul german a încercat încă de acum zece ani să scoată pe piaţă o maşină destinată traficului urban şi în acelaşi timp luxoasă. De ce lansează Audi modelul A1 tocmai acum? „Pentru că în cele mai mari 60 de aglomerări urbane din lume, trăiesc 600 de milioane de oameni, iar cifra creşte continuu”, a declarat Rupert Stadler, directorul Audi. Pentru aceşti clienţi, Audi scoate pe piaţă o astfel de maşină, ce nu consumă mai mult de cinci litri la suta de kilometric, şi ale cărei noxe nu depăşesc 100 de grame de dioxid de carbon pe kilometru.

Potrivit estimărilor directorului Audi, segmentul maşinilor cu o lungime mai mică de patru metri (cazul Audi A1) ar urma să se dubleze până în 2015, pentru a ajunge să reprezinte 20% din producţia mondială de automobile. Cel mai probabil, creşterea se va face pe fondul scăderii interesului clienţilor pentru maşinile mari. Această tendinţă, de scădere a vânzărilor de SUV-uri, a început în 2008, odată cu criza financiară.

Preţul de pornire al maşinii, care se va lansa din toamnă şi în România, este de circa 16.000 de euro. Precum Mini, pe care o va concura direct, maşina celor de la Audi propune o serie de accesorii personalizate, o cutie de viteze cu şapte rapoarte şi un sistem de navigaţie performant. Şi dacă e să-l credem pe cuvânt pe Justin Timberlake, cel care a fost prezent la lansarea A1 (fiind imaginea noului model in următorii patru ani), nici sunetul nu se lasă mai prejos. Pentru aceeaşi clienţi urbani a fost creat şi Mini Countryman, în pofida faptului că seamănă cu un crossover. Are doar patru metri lungime, patru locuri şi patru uşi. Iar coincidenţa este totală, fiind a patra generaţie de Mini. Noua apariţie propun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 5 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 8 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 6 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 8 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 8 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°