Hurt Locker. O observaţie. În filmul ăsta, costumul este un personaj în sine. Corespondenţa se face instantaneu. Război rece, cursa spaţială, Neil Armstrong, primii paşi pe lună, un alt moment în care costumul acela greoi care părea uşor imprima acelei generaţii optimism, speranţa că nu e vorba doar de USA şi CCCP care se bat, ci că omenirea are forţa să caute, să exploreze, să viseze.
După 40 de ani apare Hurt Locker, cu un soi de cosmonaut de Irak. un costum care absoarbe toata puterea simbolica a filmului. Un Neil Armostrong pe invers, un costum(-carcasă) greoi, atent, posedat de diverşi tipi, unii prudenti altii nebuni. Dar e o trecere subtilă de la imaginea razboiului rece (de acum 40 de ani, cu gravitatie slaba si cu o incredere teribila in viitor) intr-o mataforizare noua a razboiului deteritorializat – Pămîntul e noul cosmos, Pămîntul pare satelitul Lunii în film, a celei luni de acum 40 de ani:).
Cele două costume ne vor răscoli imaginarul mult timp. Îmi place că şi Maria Andrieş îi numeşte astronauţi în textul său despre film, nu am deci halucinaţii – mîine GSP va da filmul cu ziarul. Filmul merită, na că fac şi reclamă.
Astronaut versus “terronaut”. Război rece versus război îndepărtat. Curaj şi speranţă versus curaj nebun, aiuristic, fără cauză. Astronauţii de altădată la care visau părinţii noştri. Terronauţii de azi pe care îi contestă toată lumea.
Atenţie, fac product placement
A apărut Esquire-ul unde am scris articolul de fond despre Traian Băsescu. Un text atipic, cred, sper. Ia priviţi un product placement (sau pisi-placement).
Textul e cu totul special pentru mine. A fost ca o clarificare în scris a relaţiei mele (ca element al unei generaţii) cu un preşedinte pe care l-am susţinut şi l-am criticat într-un vals nesfîrşit în ultimii 5 ani, de fiecare dată dezinteresat, ăsta e singurul meu atu,
