Atit guvernul liberal, cit si cele care i-au urmat au procedat in orice fel, numai corect nu. Somajul s-a intins in ultimul an mai ceva ca o ciuma. Cifrele care descriu fenomenul parca au explodat. Luna de luna, au urcat pina la cote infricosatoare. Daca sint privite ca atare, ele nu spun nimic, arata doar dimanica unui proces. La nivel individual, pierderea locului de munca se poate transforma intr-o adevarata drama. O data, fiindca reprezinta o indepartare de societate, o excludere ce lasa urme adinci, care pot avea repercusiuni nebanuite (de exemplu, apropierea de zonele penale). Iar, apoi, privita strict din punct de vedere economic, poate insemna pierderea casei, a masinii etc, precum si a puterii de cumparare. Si acest ultim aspect, in ipoteza ca se intinde pe o perioada lunga de timp, constituie o tema foarte importanta la nivel macro. Deja nu mai este o chestiune care sa il priveasca doar pe cel aflat in imposibilitatea gasirii unui loc de munca, ci una care ar trebui sa preocupe intreaga societate. Individul lipsit de mijloace monetare este impins, fara voia sa, catre marginea lumii, in zona aflata la intersectia dintre productie pentru autoconsum, satisfacerea doar a nevoilor de baza si, eventual, infractionalitate. Si, cind este vorba despre o transmitere in masa, la fel cum ciuma decima in Evul Mediu orase intregi din Europa, nu putem vorbi decit despre un proces care va sapa la temelia economiei. Odata pornit, nu mai poate fi oprit, se autointretine, si nu poate fi stopat decit cu eforturi si costuri pe masura. Aceasta se intimpla, in principal, deoarece acum vorbim despre somaj involuntar. Practic, acea situatie in care indivizii, oricite eforturi de adaptare ar face, nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca, chiar daca ar accepta un salariu ceva mai mic sau o slujba de o categorie inferioara. Oricum, daca salariul coboara prea mult, devine un factor