Pentru că astăzi e ziua unei prietene foarte dragi. Pentru că a venit primăvara și am rămas dator. Permiteți-mi un cadou pentru prietena mea dragă și pentru toate doamnele și domnișoarele care mă citesc pe VoxPublica: un poem în trei părți, ”Ai mei vor să mă fac om mare”. Primiți-l ca un mărțișor (doar puțin) întârziat.

Ai mei vor să mă fac om mare

Oamenii învaţă să vorbească

pentru că le e frică.

Oamenii învaţă să vorbească

pentru că de mâini au nevoie să mănânce,

pentru că mâinile nu le pot folosi

decât să se iubească pe ei înşişi.

Cu mâncare şi iubire de sine

frica nu le trece,

iar oamenilor le e o înfiorătoare frică

de ei înşişi.

Oamenii învaţă să scrie

pentru că le e frică.

Oamenii învaţă să scrie

pentru a scăpa de copilărie,

pentru că oamenilor le este interzis

să rămână copii,

pentru că o îngrozitoare frică îi cuprinde

la gândul de a rămâne copii.

Oamenii învaţă să vorbească şi să scrie

pentru că le e frică.

Oamenii învaţă să vorbească şi să scrie

pentru a şti să iubească,

de parcă ar avea nevoie în dragoste

de cuvinte,

dar ei se încăpăţânează,

se încăpăţânează rău de tot,

să înveţe să iubească.

Când oamenii învaţă toate cuvintele din lume

nu le mai e frică de nimic

şi mor…

Ce sunt îngerii

Îngerii sunt oameni mari

care au rămas copii.

Îngerii au aripi

pentru că sunt într-atât de bătrâni

încât picioarele nu-i mai ajută la mers.

Mai demult,

îngerii trăiau laolaltă cu oamenii mari,

toată ziua se încurcau printre picioarele lor

şi se jucau;

pe atunci nu aveau aripi

şi nu aveau grijă de copii,

pentru că nu ştiau că ei nu mai sunt copii.

Odată, tot atunci, demult,

mingea şutată de