Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei locale: Case pentru navetişti şi în Vrancea

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Gradaţiile de merit, programul de locuinţe pentru specialiştii de la sate şi cine coordonează activitatea poliţiştilor vrânceni, sunt doar câteva dintre subiectele pe care ziarele locale le tratează în paginile de astăzi.

Începe cursa pentru obţinerea gradaţiilor de merit (Ziarul de Vrancea)

Cei mai merituosi dascali din judet isi numara in aceasta perioada realizarile, cu speranta obtinerii unei gradatii de merit, care le-ar putea aduce un adaos de 25% din salariul de baza la venituri.Intre 15 martie si 12 aprilie, cadrele didactice sint asteptate la registratura Inspectoratului Scolar pentru a-si depune dosarele. Dascalii afla abia pe 30 iulie daca vor avea 25% in plus la salariul de baza

Case pentru navetişti şi în Vrancea (Ziarul de Vrancea)

Specialistii care lucreaza in comune in care nu domiciliaza ar putea beneficia de locuinte din partea statului. Programul ii vizeaza, printre altii, pe medici, profesori, politisti si se deruleaza prin Agentia Nationala de Locuinte (ANL). In acest scop, la Prefectura se organizeaza in aceasta dimineata, incepind cu orele 9.00, o intilnire de lucru cu reprezentantii institutiilor deconcentrate, in cadrul careia vor fi prezentate principalele obiective ale programului, pentru a stabili un necesar de locuinte.

Activitatea politiştilor vrânceni, coordonată de adjuncţi (Monitorul de Vrancea)

Politistii vrinceni sint coordonati in continuare de cei doi adjuncti, comisarii sefi Victor Norocea si Tomita Pavaloiu. Pina aseara, Inspectoratul General al Politiei Romane nu a imputernicit sau desemnat nici o persoana care sa preia comanda Inspectoratului de Politie al Judetului Vrancea. „Pina in acest moment nu a fost nimeni imputernicit sau desemnat la conducerea IPJ Vrancea. Activitatea este coordonata de cei doi adjuncti iar situatia ar putea ramine aceeasi pina la organizarea concu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 54 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 39 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°