Un gorjean de 18 ani are o pasiune mai puţin obişnuită, care nu de puţine ori i-a pus viaţa în pericol: se caţără pe tot ce întâlneşte în cale. Daniel Răscol escaladează cu mare uşurinţă orice clădire din Târgu-Jiu. Nu i se pare riscant pentru că s-a obişnuit să trăiască periculos.
Are o agilitate ieşită din comun, în ciuda înălţimii sale: 1,93 m. Daniel vrea să-şi arate calităţile şi face o demonstraţie, urcându-se pe o hală industrială abandonată aflată în apropierea blocului său. Nu îi este teamă să ajungă în vârful clădirii, cu toate că structura de rezistenţă este afectată. Se caţără cu o siguranţă debordantă şi găseşte întotdeauna puncte de sprijin. Cei de jos privesc înmărmuriţi ascensiunea Omului-păianjen către vârful construcţiei. Când ajunge deasupra clădirii, satisfacţia este foarte mare şi se simte eliberat de toate temerile.
S-a căţărat pe un bloc cu zece etaje
Cea mai înaltă clădirea pe care a escaladat-o a fost un bloc cu zece etaje chiar din centrul municipiului Târgu-Jiu. Din teribilism, a pus pariu cu cineva că poate să se urce pe clădire, cu toate că balcoanele erau închise. Cu toate acestea, Omul-păianjen a reuşit să se urce, deşi locatarii îl rugau să coboare.
„În câteva minute am ajuns la etajul zece. Ieşeau oamenii pe geam şi mă rugau să cobor. Unii au sunat şi la Ambulanţă. Vreau să intru şi în Cartea Recordurilor, dar să urc pe un zgârie-nori şi să fiu cronometrat", mai spune Omul-păianjen.
„Am încercat şi eu să fac asta, dar mi-e frică. Zici că nu-i adevărat când îl vezi cum se caţără", mărturiseşte Ion Ghinea, prietenul lui Daniel.
Vecinii rămân înmărmuriţi când îl văd pe Omul-păianjen atârnat de balcoanele lor. „Are un curaj ieşit din comun. Eu nu aş face aşa ceva. Am şase copii, dar nu îi las să încerce să se caţere pe bloc. Poate să cadă în orice moment. Cu troleul nu mai spun cât de peric