Trăiesc în casă cu un bărbat care mă consideră ipohondră dar căruia cred că îi place să mă vadă că mă plâng de dureri; poate aşa mă vede sensibilă şi cu nevoie de afecţiune. Cred că are dreptate când e vorba despre sensibilitate şi afecţiune. Nu-i dau, însă, dreptate la faza cu ipohondria. E posibil ca bărbaţilor să le placă să vadă femei cu dureri, femei plângăcioase, contrar teoriilor care spun că bărbaţii sunt incitaţi de femei cu personalitate. Încă n-am demonstrat această mică teorie, dar promit că-mi fac timp de un studiu în această zonă.
Într-adevar, femeile au mereu dureri de câte ceva; când nu-i capul, e stomacul ori burta; când nu-i un “curent balcanic” e sigur un muşchi intercostal înţepenit; când nu-i perioada aia a lunii, e sigur o indigestie de la cartofii prăjiţi de aseară.
Eu sunt prima cu dureri de tot felul, nu-s bolnavă, dar mereu am câte o supărare, mai mult sau mai puţin cronică. Am constant migrene provocate de indigestii, ori de la nemâncat, ori de deochi. Da, la mine funcţionează deochiul şi îmi trece numai după ce sunt descântată de acelaşi om care mă critică că-s ipohondră. Hmm, recunosc că nu trece o săptămână fără să am cu totul altă durere; deunăzi m-a apucat durerea de măsea, dar nici nu m-am dus să mă tratez. Apoi, m-a luat mijlocul, oare o fi de la frig? Şi mai apoi mi s-au umflat picioarele pentru că am stat asezată timp de 5 ore în tren.
Dar refuz să fiu numită ipohondră, pentru nu imi imaginez aceste dureri; nici nu mi le doresc. Ele există în viaţa femeilor că să le amintească că nu pot dărâma munţii aşa cum îşi doresc şi că nu sunt perfecte; ele există în viaţa bărbaţilor pentru ca ei să se creadă puternici şi capabili să dărâme munţii pentru femeile lor; ipodondria este necesară într-o relaţie!
Boala asta ne ajută să ne aşezam în viaţa celuilalt şi să ne aducă aminte că fiecare are un rol bine stabilit
