Din banii câştigaţi, şefii grupării au reuşit să-şi cumpere limuzine dintre cele mai scumpe, de la Mercedes şi BMW X5 până la Hummer. Primul membru al grupării a fost prins la mijlocul lunii decembrie 2009.
Acesta venise să încarce ţiţeiul sustras, folosindu-se de o autospecială tip dubiţă, neînmatriculată şi cu numere false. După o urmărire ca-n filme şi 22 de focuri de armă trase, acesta a intrat cu maşina într-un pom, fapt care i-a ajutat pe oamenii legii să-l aresteze.
În urma percheziţiei efectuate la domiciliul lui Marin Dumitru din Bărcăneşti, au fost confiscate mai multemaşini de lux, precum şi aproximativ un kilogram de bijuterii şi suma de 300.000 lei. Ca urmare a percheziţiilor, au fost reţinuţi şi, ulterior, arestaţi 11 membri ai reţelei. Un al 12-lea membru a fost prins la Câmpina. Acesta este unul dintre primele cazuri din ţară în care, pe parcursul supravegherii, poliţiştii s-au folosit de echipamente hi-tech.
Unele dintre cele mai importante probe care au dus la arestarea infractorilor au fost înregistrărilevideo efectuate de o "dronă" , avion de mici dimensiuni fără pilot, controlat de la distanţă. În dosar mai este cercetat şi consilierul local Nicolaie Nicolaie, zis şi "Meliu", din Bărcăneşti. Capul reţelei, Marin Dumitru şi locotenenţii săi, Ionescu Marian şi Florin Răducanu, se sustrag arestării şi vor fi daţi în urmărire generală.

În urma p