„Măi fată, da’ de ce nu te măriţi şi tu?”
Odată aruncată şfichiuirea verbală, privirea interlocutoarei (vecină, mătusă, colegă) se înfige acuzator în ochii mei, aşteptând parcă să plec privirea, iar obrajii să mi se învăpăieze de ruşine că nu-s şi eu, vezi Doamne, în rândul lumii.
Răspunsul e bărbătesc, invariabil acelaşi: „Da’ de ce să mă mărit?! Am casa mea!”, iar după caz, insistenţă şi interlocutoare, completez apăsat: „Şi pot sa fac sex cu cine vreau, când vreau!”. Păi nu?!
Da, am o casă – casa mea. O carieră, un venit decent, deprinderi culinare, prieteni cu care să merg la concerte sau prieteni cu care mut munţii din loc. Gunoiul pot sa mi-l duc şi eu la ghenă, şosete spăl doar pentru mine, mi-am “pansat” singură o ţeavă belită, mi-am văruit balconul. Şi, da, nici de aerobic la orizontală nu duc lipsă. Deci, de ce să mă mărit?! Citiţi mai jos de ce să nu.
(…)
Când m-am mutat „la casa mea”, acu’ fix şapte ani, eram iubita lui A, iar babele (două vecine băgăcioase însă tolerabile), care şi-au prezentat curând curiozitatea la uşă sub formă de mucenici, s-au îndrăgostit iremediabil de el. Drept urmare, au decis ele, trebuie să ne luam: „mamă, să nu trăiţi aşa, în păcat”. A. e deştept, frumos de-ţi răscoleşte vintrele, are 1.92m, ochi verzi, maniere impecabile, umor şi, ce-i mai important, e chirurg la un spital din Capitală. Aha! Iată, deci, şi motivul insistenţelor: după 70 de ani e bine să ai medicul uşă-n uşă cu tine.
Mie, una, nici prin cap nu-mi trecea sa devin doamna A.! Pe lângă multe calităţi, la puţin peste 30 de ani, domnu’ doctor avea deja două divorţuri la activ, o poală de SMS-uri suspecte primite în miez de noapte, vorba cântecului: „Mă iubeşte femeile şi e moarte dupe mine”! Nu l-am trecut niciodată la întreţinere ci la capitolul ecşi, câteva luni mai târziu de la mutarea în casă nouă, după un episod pe cît de dra
