Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoliv România se aşteaptă la o stagnare a afacerilor în acest an

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 martie 2010 ·

Potrivit directorului subsidiarei companiei suedeze, primul semestru al acestui an va fi mai bun pentru companie

Directorul general al companiei Autoliv România, Ionel Fierbinţeanu, a declarat, ieri, că se aşteaptă ca primele două trimestre ale acestui an să fie foarte bune pentru societate, în timp ce al doilea semestru al anului va fi în scădere. Pe ansamblu, însă, Fierbinţeanu se aşteaptă la o cifră de afaceri în stagnare. „Primul semestru va fi mai bun, pentru că sunt foarte multe ţări care au un Program Rabla, asemănător cu cel din România, iar vânzările vor fi mai bune pe piaţa auto”, a spus sursa citată. El a mai explicat că anul trecut doar primul semestru a fost mai greu pentru companie, ultima parte a anului având parte de creştere importantă.

„Subsidiara din România prezintă performanţe excelente”, a explicat sursa citată. Acesta a mai spus că în acest an este posibil să crească numărul de angajaţi al celor cinci fabrici pe care grupul le deţine în România. „Anul trecut am reuşit să creştem pentru că am adus afaceri noi în România şi ne-am extins gama de produse. În plus, nu am concediat niciun om - avem 3.250 de angajaţi şi este foarte posibil ca anul acesta numărul lor să crească cu peste 200”, a spus directorul Autoliv România, subliniind că se aşteaptă ca în acest an firma să aibă vânzări la nivelul anului trecut. „Cu toate acestea, avem comenzi şi în primul trimestru al acestui an. Comenzile sunt ceva mai uniforme. Anul trecut, după ce în primul trimestru am avut foarte puţin comenzi, s-a văzut o creştere în perioada următoare”, a explicat Fierbinţeanu.

Autoliv, care generează aproximativ 70% din venituri în America de Nord şi Europa , a renunţat la mai multe mii de angajaţi ca urmare a crizei economice. Compania este prezentă pe piaţa din România din 1997. Autoliv România deţine patru fabrici producătoare de centuri de sigur

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 38 minute
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 24 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 53 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 42 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°