Am declarat razboi atat femeilor cat si barbatilor. Aici si aici. Nu am vrut sa fie o lupta permanenta. Nu am dorit sa fie o disputa intre doua persoane, ci una intre eul rau si eul bun din fiecare. Excluzand cazurile patologice, nu cred in misogini si misandre (care prin definitie face referire la patologie) pentru ca ambele definesc ura. Si nu una oricare, ci ura de clasa. In rest, sunt doar vorbe care sa umple un gol in argumente, in justificari, in… paginile de internet. La ce bun sa acordam atata importanta diferentelor dintre sexe? Suntem cu totii oameni si ne completam. In definitiv ne folosim de ce avem intre picioare doar pentru a (ne) face placere, pentru perpetuarea speciei si pentru a ne elibera de surplusuri. Poate fi si un loc de munca, dar despre asta e o alta poveste. Ma intreb daca nu este un perfect instrument de marketing in sprijinul cartilor, revistelor si paginilor de internet dedicate? Sau – de ce nu!? – unul pentru a ne promova pe noi insine in fata sexului opus. In jocul seductiei, fiecare dintre parteneri poate creste in ochii celuilalt cu acele caracteristici ale genului. In cel mai rau caz, acestea sunt reduse la fuste si pantaloni si atunci totul se termina frustrant si stupid cu “misoginule!” sau“misandro!” (eu nu am auzit niciun barbat aruncandu-i in obraz vreunei purtatoare de fuste apelativul “misandro!”, dar cine stie?). Ori , pot fi explorate dincolo de ce se ascunde intre picioare, iar totul se poate transforma intr-o aventura. La inceput, el cerceteaza cu ochii niste buze care arata ca ale lui, dar gustul ii ramane strain. Urmeaza ochii – tot doi, tot umezi, tot curiosi. La urechi ajunge mai greu pentru ca se pitesc dupa o suvita. Trece grabit peste ele pentru ca stie ca intr-o zi va avea mai mult chef si timp sa le conteple, iar functionalitatea lor o cunoaste prea bine. Continua surescitat si nerabdator pentru ca acel “altfel” d