Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Personalul TESA din spitale ameninţă cu proteste

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 3 martie 2010 ·

După ce ministrul Sănătăţii a anunţat că ar putea urma disponibilizări în cadrul personalului TESA din spitale, liderii de sindicat au cerut o întrevedere cu ministrul, la care nu au primit nici acum răspuns

Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA, afiliată la CNS Cartel Alfa, se opune restructurării de personal „promisă” de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi ameninţă că ar putea urma acţiuni de protest dacă nu se vor întâlni să discute cu ministrul. „Săptămâna trecută am avut o întâlnire a sindicatelor la Bucureşti. Atunci, am alcătuit o listă cu revendicările noastre şi am cerut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii. Azi e o săptămână şi nu am primit niciun răspuns, deşi ni s-a spus că vom fi chemaţi la discuţii în scurt timp. Aşa cum a afirmat şi liderul nostru, Augustin Chifor, dacă întâlnirea nu va avea loc, se va trece la acţiuni de protest”, a declarat, ieri, Lenke Balint, vicepreşedinte TESA şi lider de sindicat la Braşov. Potrivit acesteia, soluţia găsită de ministru pentru reducerea cheltuielilor cu personalul în spitale e cel puţin nepotrivită.

În spitale mai este nevoie încă de personal TESA calificat, multe spitale din ţară funcţionând cu dificultăţi din această cauză. „Suntem chiar nemulţumiţi. Nu e cazul să fie disponibilizat personalul TESA. Pe lângă faptul că o perioadă nu ar putea fi susţinut actul medical, tot ceea ce facem noi cu 5-6 milioane ar putea fi făcut de angajaţi din sectorul privat cu mai mulţi bani. Asta pentru că cei care rămân nu vor putea face ore suplimentare. Nici nu se plătesc şi, pe de altă parte, nici nu este personal suficient”, a mai spus liderul sindicatului. Lenke Balint a mai explicat că, în cele cinci pavilioane ale Spitalului Judeţean, spre exemplu, lucrează, în ture, circa 35 de fochişti, 12 electricieni, 7 zugravi, 7 lăcătuşi, pe staţiile de oxigen este câte o singură persoană pe tură. Tot în cadrul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 48 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul bazat „pe manipulare şi dezinformare” îndreptat împotriva judecătorilor

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul public susţinut, bazat „pe manipulare şi dezinformare”, îndreptat împotriva judecătorilor, arătând că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile d

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 59 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 59 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 8 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum o ora
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°