Un nou scandal a izbucnit în Parlament. Partidul Democrat Liberal cere revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Iniţial, liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igaş a anunţat în plen declanşarea procedurilor de suspendare. Ulterior, senatorul PDL a precizat că democrat-liberalii vor de fapt revocarea lui Mircea Geoană. El l-a acuzat pe şeful Senatului că în Biroul Permanent de marţi a supus la vot un raport al Comisiei Juridice, afirmând că raportul nu avea nici un temei, fiind întocmit fără să fi existat cvorumul de lucru. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană afirmă că se aştepta la solicitarea PDL. "Este evident că faptul că un lider al Opoziţiei deţine această funcţie importantă în statul român le stă ca parul în ochi celor care încearcă să acapareze întreaga putere din statul român", spune el.
Un nou scandal a izbucnit în Parlament. Partidul Democrat Liberal cere revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.
Iniţial, liderul grupului PDL din Senat, Traian Constantin Igaş a anunţat în plen declanşarea procedurilor de suspendare. Ulterior, senatorul PDL a precizat că democrat-liberalii vor de fapt revocarea lui Mircea Geoană.
El l-a acuzat pe şeful Senatului de faptul că în Biroul Permanent de marţi a supus la vot un raport al Comisiei Juridice, afirmând că raportul nu avea nici un temei, fiind întocmit fără să fi existat cvorumul de lucru.
"S-a făcut un abuz şi la acel moment. Abuzurile acestea repetate nu trebuie să se regăsească la nivelul Senatului. Asta ca să nu mai facem referire la supervotul lui Mircea Geoană, când Curtea Constituţională a sancţionat acel supervot. Noi vrem să îl revocăm din funcţie, pentru că doar aşa cred că vom asigura o anumită stabilitate", declară Igaş.
Revocarea preşedintelui Senatului nu poate fi cerută decât de grupul parlamentar din care fac