Unei femei de 36 de ani din Lugoj, care este la un pas de paralizie, i se refuză o operaţie în afara ţării fiindcă nu s-au primit oferte de la trei clinici. Iuliana Boşescu este pe punctul de a paraliza după mai multe intervenţii chirurgicale nereuşite la coloana vertebrală.
Când medicii români sau declarat neputincioşi, a depus actele la Direcţia de Sănătate Publică Timiş pentru a putea fi operată în afara ţării, unde un implant ar ajuta-o să stea din nou pe propriile picioare. A depus dosarul din luna februarie 2009, însă răspunsurile primite până acum au fost negative.
Pentru că nu s-au primit oferte de la trei clinici, ci doar de la un spital din Budapesta, Iuliana nu se încadrează în regulile impuse de Ordinul 50 din 2004 pentru a beneficia de o intervenţie în afara ţării.
Strigătul disperat al femeii pentru care cele câteva zeci de mii de euro necesare trasplantului sunt un vis a ajuns la Ministerul Sănătăţii, de unde aşteaptă răspuns.
Cinci operaţii la coloană au adus-o în scaunul cu rotile
„În urmă cu şase ani am fost operată prima dată la Spitalul Judeţean din Timişoara, la Secţia de neurochirurgie. Atunci mi-a rămas un rest de disc pe canal, iar după opt luni mi s-a făcut o a doua operaţie. Mi s-a scos acel disc, dar a rezultat un spaţiu mai mare şi s-a format o cicatrice care a apăsat pe nervul sciatic”, îşi începe istorisirea femeia de 36 de ani, care are o fetiţă de 13 ani.
După un an şi trei luni a fost operată a treia oară în acelaşi spital. Un RMN făcut la scurt timp a arătat că discul vertebral „se deshidrata precum creta. Ca să nu «pice» coloana trebuia blocată cu o tijă, aşa că am fost operată pentru a patra oară de un alt neurochirurg din Timişoara, Dan Negoescu. Timp de 3 luni mi-a fost mai bine, însă la cicatrice nu s-a putut interveni”, continuă povestea intervenţiilor