Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turneul naţional Compact debutează la Teatrul National din Târgu Mureş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 3 martie 2010 ·

Veteranii de la Compact pornesc din nou într-un turneu naţional intitulat sugestiv “Cântec pentru prieteni”, primul pas fiind făcut la Târgu-Mureş, cu ocazia concertului de la Teatrul Naţional de joi, 4 martie. Despre acest nou turneu, precum şi despre reîntâlnirea cu publicul târgumureşean, solistul trupei, Paul Ciuci, ne-a acordat un interviu.

Reporter: Deschideţi turneul “Cântec pentru prieteni” la Târgu-Mureş. Ce amintiri vă leagă de acest oras?

Paul Ciuci: Multe amintiri şi toate frumoase. Am avut şi avem fani mulţi în acest oraş. Ne-a plăcut întotdeauna spiritul acestui oraş, oamenii care locuiesc aici, felul în care aceştia respectă arta sub toate formele ei.

Rep.: Prietenii sunt cei care pot învinge trecerea anilor?

P.C.: Sunt câteva lucruri ce nu se pot cumpara: viaţa, sănătatea, iubirea, pe lângă acestea mai sunt şi prietenii. Să ai un prieten adevărat, mai ales în ziua de azi este tot un dar de la Dumnezeu, deoarece alături de prieteni adevăraţi, lucrurile sunt mai luminoase.

Rep.: Dar muzica?

P.C.: Ne place să credem că muzica noastră poate să învingă trecerea anilor. Cred în continuare că suntem foarte norocoşi să cântăm şi să facem după atâţia ani ceea ce ne place mai mult.

Rep.: Spiritul “Fetei din vis” mai trăieşte şi dacă da, cum a evoluat el în ultimii 20 de ani?

P.C.: “Fata din vis” a fost cântecul în care am crezut de la început, şi timpul mi-a dovedit că am avut dreptate şi azi după 31 de ani publicul nostru mai indrăgeşte această melodie.

Rep.: Trupa a suferit multe lovituri sub centură ale soartei. Cum a reuşit ea să se ridice şi să meargă mai departe?

P.C.: Şi aceste evenimente nefericite au avut rolul lor în viaţa noastră. Nimic mai trist decât să pierzi nişte colegi lângă care ai trăit mai mult decât alături de propriile noastre familii. A existat la un moment dat gândul de a re

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 50 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 28 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 19 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Două avioane chineze s-au apropiat de o navă militară a Olandei. „Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional”

Ziare.com acum 26 minute
Avioane militare ale Chinei s-au apropiat de o navă militară a Olandei care patrula în Marea Chinei de este pentru a susţine sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord. Fregata Tromp din marina regală a Olandei patrula vineri în Marea Chinei de Est câ

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°