În acest an, părinţii au la dispoziţie două luni pentru a alege şcolile considerate potrivite pentru copiii lor
De astăzi, au început înscrierile în clasa întâi. Mii de părinţi vor lua startul unui maraton destul de costisitor la al cărui final se află un loc printre bobocii viitorului an şcolar. Conform procedurilor uzuale părinţii vor fi obligaţi să prezinte secretariatelor şcolilor câteva documente în original, pe care le vor primi imediat înapoi, după înscriere.
"Părinţii trebuie să se prezinte la secretariatul şcolii din zona în care sunt arondaţi, unde trebuie să completeze o cerere de înscriere şi declaraţia pe proprie răspundere că nu şi-a mai înscris copilul şi la altă şcoală. În plus, ei vor veni şi cu certificatul de naştere şi dovada de vaccinare a copilului", ne-a informat inspectorul şcolar adjunct Laura Marin.
Nu mai mult de 30 de copii
Şcolile pun la dispoziţia părinţilor clase cu minim 20 de copii şi maxim 30. După 15 septembrie, este posibil ca numărul bobocilor din unele clase să mai cresacă din cauza românilor care se întorc din străinătate şi vor şi ei să-şi înscrie copiii în clasa I.
Înscrierile se vor încheia pe 1 mai. După această dată, conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi îşi va face un necesar de personal, astfel încât la titularizare să se ştie exact de câţi învăţători va fi nevoie pentru anul şcolar viitor.
„Până la publicarea posturilor, noi trebuie să ştim exact câte clase a-ntâia vor fi", mai spune Laura Marin.