În tandem cu colegii săi de la Constanţa, edilul Radu Mazăre, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu şi primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, solicită în instanţă de la Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa, anularea actului administrativ prin care sporurile funcţionarilor publici au fost suspendate.
Potrivit datelor Portalului Tribunalului Constanţa, în dosarul înregistrat pe 25 februarie, care are ca obiect suspendarea executării actului administrativ, Primăria oraşului Năvodari, prin primarul Nicolae Matei, cheamă la bară, pe 5 martie, Camera de Conturi Constanţa în primul termen al procesului în urma căruia se speră că va obţine sporurile salariale ale funcţionarilor din primăria pe care o conduce. „Curtea de Conturi consideră ilegale sporurile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă a funcţionarilor publici. Eu mă alătur acestora pentru că nu se poate să facem administraţie de calitate cu salarii de câteva milioane de lei când oamenii au specializări şi vechime în administraţia publică locală. Sper ca demersul nostru că aibă sorţ de izbândă", a declarat primarul Năvodariului.
Chiar dacă, potrivit datelor portalului Tribunalului, primul termen de judecată în acest dosar este 12 martie, Nicolae Matei ne-a declarat că a obţinut judecarea primului termen în regim de urgenţă, pe 5 martie.
Trebuie precizat faptul că şi Primăria Municipiului Constanţa dar şi Consiliul Judeţean Constanţa a dat în judecată Curtea de Conturi de la începutul acestui an. Pe 29 ianuarie primăria a înregistrat la Curtea de Apel Constanţa dosarul nr. 128/36/2010 prin care cere anularea deciziei emise de Curtea de Conturi privind suspendarea sporurilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, primul termen de judecată fiind pe 15 februarie, cel de-al doilea pe 15 martie. Tot în februarie, preşedintele CJC a cerut instanţei su