Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român face bani în Siberia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 martie 2010 ·

MERCENAR. Fostul fotbalist stelist Daniel Bălan joacă acum la capătul lumii, la Energya Habarovsk, pentru 200.000 de euro pe an.

Spaţiul ex-sovietic atrage antrenori şi fotbalişti din campionatul nostru. Banul a devenit mai presus decât cariera, iar exemple sunt destule, apărute cu precădere în ultima perioadă.

Dan Petrescu şi Gigel Bucur au făcut rabat de la performanţă şi au plecat la muncă în liga a doua din Rusia. Pentru ei, obiectivul este unul decent, promovarea în eşalonul de elită, alţii însă au ajuns să joace ademeniţi doar de banii magnaţilor ruşi. Un astfel de caz este Daniel Bălan.

Fostul fundaş al Stelei evoluează, pe bani mulţi şi mize mici, tocmai la capătul lumii, la Energya Habarovsk. Adică la peste 7.500 de kilometri de România. Oraşul Habarovsk se află la graniţa cu China.

A stat 24 de ore în avion

„N-am mers atâta cu avionul în toată viaţa!”, şi- a început Daniel Bălan (30 de ani) povestea pentru EVZ. A stat şi câte 24 de ore în avion. „Mă mai întreabă prietenii când vin acasă, iar eu le zic că mai bine dau o fugă până în China. Am doar 30 de kilometri până acolo! Iar până acasă, am un pogon!”, glumeşte Bălan, care, în Siberia, s-a rupt de România. „Am vrut să-mi pun antenă, dar nu prind niciun post TV românesc!”, e supărat fotbalistul.

Marea problemă a fost adaptarea la fusul orar. Zona în care locuieşte este cu opt ore în urma României. Apoi, s-a confruntat cu teribilul ger siberian. „Mamă, ce greu e aici! La prânz sunt -17 grade, iar seara sare de -25! Îngheţi, pur şi simplu, dacă mergi pe stradă! Când eram mai mic, la mine, la Suceava, mai prindeam câte o iarnă năprasnică, dar tot nu era aşa de frig”, susţine Daniel.

Şi antrenamentele sunt dure. Nu mai puţin de patru pe zi! „Ăştia mă scoală de la ora 6.00! Parcă sunt pe vremea lui nea Piţi (n.r. - Victor

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°