Când cobori din tren, în Ploieşti miroase a gaz. Se spune că a nimerit orbul Brăila, dar zicala s-ar aplica perfect în cazul Ploieştiului, oraşul care nu scapă de izul acesta niciodată. Este însă un blestem asumat, întrucât petrolul şi gazele naturale asigură cele mai multe dintre locurile de muncă de aici. Sursa: Dan Arsenie

Ploieştiul este un oraş turistic doar daca eşti un fan înrăit al covrigilor ieftini sau dacă ai gusturi un pic cam ciudate. Blocurile mânjesc cerul, iar cultura, deşi există, este ascunsă pe străzi lăturalnice, pe care tramvaiul circulă zgomotos cu maşinile claxonând în spate ca la înmormântare.

Un oraş cu ghinion istoric

Pentru starea de acum, poţi da vina pe toată lumea, dar oraşul are parte de un ghinion istoric. Când Mihai Viteazul a transfomat un sătuc în târg domnesc, steaua Ploieştiului părea una promiţătoare. Se întâmplă în 1597, an după care a urmat un întreg secol de transformări şi dezvoltare.

La început de secol XIX, în oraş se construia întruna. Multe dintre clădiri se înălţau chiar într-un stil îndrăzneţ, pe care arhitecţii îl socotesc undeva "la graniţa dintre modern şi tradiţional". Dar tocmai atunci a lovit prima năpastă. La 12 iunie 1837, vatra târgului a fost măturată de o inundaţie nemaivăzută până atunci în aceste locuri. Unele locuinţe vechi au ajuns una cu pământul, iar bazele altora s-au subrezit zdravăn, lăsând timpul sa fie socotit vinovat pentru dispariţia lor.

Au rămas însă câteva clădiri (le puteai număra pe degete) de secol XVIII, dar, imediat după ploile epocale, a venit şi cel mai mare incendiu. Şi s-a ales cenuşa de aproape toată istoria. Singura clădire care a rezistat acelor vremuri învolburate şi, apoi, războaielor, a fost casa lui Hagi Prodan, astăzi muzeu cochet.

O istorie comprimată într-o casă

Ploieştiul istoriei est