Autoritatea Naţională de Integritate verifică posibila incompatibilitate şi existenţa unui conflict de interese în cazul preşedintelui Consiliului pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Lehel Bogdan care, potrivit unei anchete jurnalistice, a deţinut concomitent calităţile de consilier în instituţie şi reprezentant al unei firme care a obţinut soluţii favorabile la CNSC.
Lehel Bogdan, fost consilier de soluţionare în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC), a fost desemnatpreşedinte al acestei instituţii în luna februarie a acestui an. Acesta a deţinut anterior funcţia devicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.
Potrivit anchetei publicate pe site-ul reportervirtual.ro, care a stat la baza autosesizării ANI, Lehel Bogdan ar fi fost mandatat în luna mai 2008 de sora sa, Tunde Bogdan, să o reprezinte în cadrul firmei Verical Expert Industry SRL, la care aceasta era acţionar. Societatea are ca obiect de activitate comerţul cuechipamente pentru persoanele cu handicap. În luna mai 2008, Lehel Bogdanera consilier de soluţionare la CNSC.
Sursa: newsin.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Autoritatea Naţională de Integritate verifică posibila incompatibilitate şi existenţa unui conflict de interese în cazul preşedintelui Consiliului pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Lehel Bogdan care, potrivit unei anchete jurnalistice, a deţinut concomitent calităţile de consilier în instituţie şi reprezentant al unei firme care a obţinut soluţii favorabile la CNSC.
Lehel Bogdan, fost consilier de soluţionare în cadrul Consiliului Naţional