» Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a fost ieri la Stadio Olimpico din Roma, nu insa pentru a juca pe celebra arena, ci pentru a fi audiat de procuroul antidoping, dupa ce a fost depistat pozitiv de doua ori cu sibutramina.
Verdictul nu a fost dat ieri, ci va fi aflat peste circa doua saptamani, conform asteptarilor presei din Italia. Impresarul jucatorului, Victor Becali, este increzator in faptul ca Adrian Mutu va primi pedeapsa minima de trei luni de suspendare, deoarece argumentele in acest caz de dopaj sunt solide.
Avocatul Antonio D’Avirro, unul dintre aparatorii lui Mutu, este optimist in privinta deciziei pe care o va lua Procuratura Antidoping. "Vrem sa demonstram ca substanta nu era pentru imbunatatirea prestatiilor si ca jucatorul nu stia ca acel medicament contine sibutramina. Apoi va trebui sa dovedim ca acel produs contine o doza foarte mica de sibutramina."
Un alt avocat al fotbalistului roman, Michele Ducci, a afirmat ca aparatorii au argumente pentru ca Mutu sa nu fie judecat ca recidivist. "Obiectivul nostru este sa evitam ca jucatorul sa fie judecat ca recidivist si avem argumente", a precizat Ducci. Al doilea scandal de dopaj in care este implicat Adrian Mutu a izbucnit la 28 ianuarie, cand Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anuntat ca atacantul Fiorentinei a fost depistat pozitiv cu sibutramina in urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, dupa meciul cu Bari, din campionatul Italiei. La numai 24 de ore, CONI a informat ca este pozitiv si rezultatul testului efectuat de Mutu dupa meciul Lazio-Fiorentina, din Cupa Italiei, care a avut loc in 20 ianuarie. Mutu a fost suspendat provizoriu de catre CONI, iar atacantul roman a renuntat sa ceara analiza probelor B.
Printre putinele explicatii furnizate presei in acest caz s-au numarat cele ale mamei lui Mutu, care a sustinut ca jucator