Despre antipatia între cetăţean (oricare) şi vânzătoarea (oricare) de la butic, tarabă, magazin s-a tot vorbit/scris, dar numai din punctul de vedere şi în avantajul cetăţeanului. Dincolo de tejghea – rezumau ofuscaţi cetăţenii cu bani de cheltuială – e o lume ostilă, rece, îmbrăcată în halat, frumos rujată şi complet indispusă: domni sau doamne cărora nu li se poate răpi niciun minut din timpul alocat reveriilor la locul de muncă sau activităţilor de recepţie a mărfii; chelneri sau barmani pe care destinul îi persecută nemilos, punându-i să spele pahare şi să preia comenzi de la pilangii impertinenţi, în loc să le redea titlurile nobiliare pierdute la barbut cu vreun baron pezevenchi; precupeţe care vâră bolovani în pepeni şi pietricele în cafea, ca să atârne la cântar, hlizindu-se pe seama naivităţii tale…

Această galerie interminabilă şi multicoloră de slujitori ai comerţului şi serviciilor s-a prefăcut, cu trecerea timpului, într-o castă pe a cărei emblemă nobiliară se încrucişează tirbuşonul cu furculiţa, pe fondul cadrilat al unei feţe de masă. Duşmanul ei de moarte, cu care se încrucişează la intervale istorice regulate (cam o dată la două zile – ceva mai rar în extra-sezon) este Reclamangiul. Nemulţumitul, Cusurgiul, Ursuzul. Clientul necioplit solicită condică de reclamaţii pentru orice cusur, chipurile teribil: un fragment semicircular de unghie pictată cu pătrăţele, o farfurie care prezintă, în relief, o emblemă stranie alcătuită din muştar solidificat (pentru asta chiar trebuie să cerem expertiză cu carbon 14!?), o listă de preţuri valabilă cu un deceniu în urmă (dacă produsul e acelaşi, care-i problema !?) pe care scrie cu creion chimic (şi fără diacritice!!!) „tuica, fasole cu carnati, cartofi prajiti, peste afumat sau gratar garnitura la alegere”, lipsa unei linguri cu care ai hali supa fara sa atragi atentia, faţa de masă autocolantă (se l