Te întrebi dacă job-ul pe care îl faci e ceea ce îţi doreşti, dacă eşti gata să te potoleşti şi să te aşezi la casa ta, dacă oamenii din jurul tău sunt cei pe care îi vrei şi dacă, în cei treizeci şi ceva de ani pe care îi ai ai împlinit ceea ce trebuia să împlineşti. Sau dacă nu cumva mai e cazul să mai zburzi puţin…
Nu, nu e vorba de mine. Eu mă simt OK aşa cum sunt. E vorba de două cărţi, cu subiecte asemănătoare, dar tratate foarte diferit. E vorba de două autoare, una britanică şi una americană, de un roman de ficţiune şi de unul autobiografic. Primul, “Derivă”, de Joanna Kavenna, l-am cumpărat tocmai pentru că pe spatele cărţii scria că este vorba de o jurnalistă de treizeci şi de ani, care rămâne fără job…Am vrut să văd ce ar simţi o membră a aceleiaşi bresle, de pe malul Tamisei. A doua carte, “Mănâncă, roagă-te, iubeşte” am citit-o pentru că mi-a spus o prietenă că e un roman bun de citit în vacanţă. Şi cum plecam în vacanţă…Plus că voiam să văd de ce a stat atâta vreme pe locul întâi pe lista de best-seller-uri, şi de ce o cumpăraseră cinci milioane de persoane din toată lumea doar până la apariţia ei în limba română. Majoritatea covârşitoare a celor cinci milioane de cumpărători fiind femei.
“Derivă” chiar asta este - o derivă în depresie. Nu credeţi ce scrie pe spatele cărţii: “cu un umor ironic şi detaşat…”, “Dostoievski o întâlneşte pe Bridget Jones…”. Nu e nici un pic de Bridget Jones la mijloc, eu aş zice că nici măcar Dostoievski, dar Juriul premiului Orange a crezut altceva, în 2008. De umor detaşat nici nu poate fi vorba. Cel mult o autoironie muşcătoare şi dureroasă. Jurnalista cu pricina, Rosa Lane, se afundă în depresie începând cu moartea mamei sale, trecând prin pierderea jobului, a iubitului (care se căsătoreşte cu cea mai bună prietenă a ei), a apartamentului, a oricărui mijloc de trai şi, în cele din urmă, a prietenilor. De
