Unii dintre ei (actorii) sunt bolnavi de talent. Aşa spune Sebastian Papaiani. Un actor mare. Un om sensibil. La frumos. La valoare. La tot ce este uman. Sebastian Papaiani este şi el bolnav de talent. Şi, indiferent câte medicamente a luat, n-a reuşit să se vindece. De talent. Şi nici de sensibilitatea sufletului său.
● Jurnalul Naţional: Jucaţi în "Secta femeilor" la Nottara, un spectacol aniversar care, de asemenea, v-a fost dedicat. A fost un moment special pentru dvs...
Sebastian Papaiani: Gândul meu a fost în cu totul altă parte, nu la spectacolul aniversar, ci la spectacolul în sine. Şi am avut aceleaşi gânduri pe care le-am avut şi înaintea altor spectacole. Gânduri de teamă, de trac (...). Spectacolul este despre dorinţa de îmbogăţire care traversează pentru unii oameni un drum foarte păcătos, începând cu minciuna, cu furtul, cu înşelătoria. Se spune că, în faţa banilor, toţi suntem egali şi toţi suntem nebuni. Eu, Papaiani, nu sunt nebun. Nu cred ce spun ăştia, că toţi ne aplecăm în faţa banului. Eu nu mă aplec. Nu-mi trebuie. Am altceva în faţă căruia mă aplec. Sentimentul de iubire, bunul gând, prietenia. Astea sunt emoţionante. Banul este pentru mine un mijloc de trai. Un microb. O boală de care nu poţi scăpa şi nici nu te poţi trata, pentru că ai nevoie de el.
● V-ar fi plăcut să fiţi bogat? Sau... mai bogat?
● Poate... ca să dau şi altora. Sunt altruist. Sunt iubitor de oameni. Când ştii că fără ei nu poţi trăi. Şi ăsta este cel mai frumos lucru. Să iubeşti...
● De unde aţi moştenit sensibilitatea aceasta?
● De la viaţă, cred. Mai ales în perioada asta...
● De ce mai ales în această perioadă?
● Păi dacă muncesc şi încă nu ştiu cum am muncit. Eu am făcut teatru cu profesori care credeau în profesia asta. Profesia asta nu se făcea pentru bani. Şi nici atunci profesorii nu