Ce n-a reuşit „cancerul“ Neţoiu a rezolvat „dedicatul“ Mititelu. Sâmbăta trecută, Universitatea Craiova a suportat ultima umilinţă posibilă. Era lucrul pe care nu-l mai reuşise nimeni. În mai puţin de zece ani, Ştiinţa s-a închinat Bucureştiului de fiecare dată când au vrut patronii ei, a fost supusă la o mulţime de înjosiri, batjocorită de conducerile din Capitală, retrogradată pentru scopuri pe care le ştie doar Staicu, iar acum, mutată din interese care îl privesc în mod direct pe Mititelu.

Nu neg faptul că suntem un oraş plin de oameni răzbunători, dar a priva o mulţime de fani de lucrul pe care ei îl iubesc şi a-ţi profana istoria care îţi impunea drept casă doar stadionul „Oblemenco“ e deja prea mult.

Bineînţeles, nu ne comparăm noi, cei care am demonstrat sâmbătă la stadion împotriva mutării, ori cei care fac parte din echipele care au scris istorie pentru Ştiinţa şi care nu au fost de acord cu acest gest, sau toată lumea din Craiova care a căzut nevinovată în mijlocul acestui război, cu „cei mai mari iubitori ai acestui club“! Cum am putea să ne măsurăm cu personaje mult mai motivate de afacerile personale ale patronului decât de cele ale clubului, pe care, de altfel, îl susţin cu „vehemenţă“ din vorbe?!

După izgonirea din oraş a lui Oblemenco, urbea noastră nu cred că a mai cunoscut un moment mai umilitor. S-a pierdut orice urmă de ruşine, de respect, de apreciere faţă de valorile care au consacrat acest oraş. Un moft personal a detronat un simbol pe care nu a reuşit să-l îngroape nici măcar sistemul comunist.

Regret că trebuie să afirm acest lucru, dar spiritul Universităţii a fost ucis tocmai de către un suporter, care şi-a uitat prea repede trecutul. Nu ştiu dacă Adrian Mititelu va ajunge vreodată să fie un adevărat conducător de club, asemănător lui Moratti, spre exemplu, dar, în mod cert, la statutul de suporter nu va mai putea reve