Acum câteva săptămâni, în timp ce ieşeam de la Avatar, am auzit o discuţie între doi tipi. “Mă, de unde ştiu eu numele ăsta, Pandora?”, a întrebat unul dintre ei. “E proasta aia care a deschis cutia”, i s-a răspuns prompt. Ştiu că atunci m-am amuzat oarecum de modul în care Pandora a fost ţinută minte şi, mai târziu, când am văzut prima dată numele platformei ăsteia, m-am întrebat câţi dintre cititori nu au în minte aceeaşi imagine despre Pandora precum tipii de la film.
Pentru cei care au uitat legenda cu pricina, o povestesc pe scurt. Odată ce titanul Prometeu a răpit focul sacru şi l-a dăruit pământenilor, viaţa acestora a devenit mai fericită şi lipsită de griji. Furios pe Prometeu, Zeus a ţinut să se răzbune. Aşa că l-a pus pe Hefaistos, zeul fierar, să facă din pământ şi apă cea mai frumoasă femeie din lume. A fost numită Pandora, adică “Cea cu de toate dăruită”. Frumoasa a fost dată apoi de nevastă fratelui lui Promoteu, Epimetheus – “Cel care nu gândeşte la viitor” (halal bărbat!). Ce s-a întâmplat mai departe, se ştie. Pandora a ridicat capacul unei cutii aflată în casa lui Epimetheus şi toate relele lumii au năvălit peste oameni. Doar Speranţa a rămas pe fundul cutiei, pentru că i s-a trântit capacul în nas înainte de a ieşi (o fraieră şi asta, nu?).
Dar de ce a deschis Pandora cutia? Doar toată lumea din casă ştia că nu trebuie ridicat capacul acelei cutii, pentru că va aduce nenorociri. De ce n-a putut stat în banca ei? O dăruiseră zeii cu oareşce minte pe lângă frumuseţea aia răpitoare sau era doar o piţipoancă fără de creier? Dacă ne luăm după istoricul rus N.A. Kun, unul dintre cei mai renumiţi elinişti, Pandora nu era chiar o proastă. Şi asta pentru că, pe lângă veşmintele minunate primite de la Pallas-Athena (zeiţa înţelepciunii) şi de farmecul cuceritor dăruit de Afrodita (zeiţa dragostei), mai primise în dar “agerime de minte şi is
