Dan Bittman, solistul formatiei Holograf si consilierul ministrului Finantelor Publice Sebastian Vladescu in relatia cu populatia, sustine ca si-a donat salariul primit de la Finante pentru a ajuta un copil bolnav, rolul sau in cadrul ministerului fiind mai mult unul umanitar.
Dan Bittman a fost numit la inceputul acestui an consilier al ministrului Sebastian Vladescu in relatia cu populatia, dupa ce initial l-a angajat si pe Andrei Gheorghe in functia de consilier pe probleme de comunicare.
„Ceea ce trebuie sa fac eu la Ministerul Finantelor este sa-i ajut pe artistii pensionari si pe cei cu probleme. Eu mi-am donat salariul pentru a ajuta un copil cu probleme sa poate ajunge sa fie operat la Viena“, a declarat Dan Bittman (foto).
Bittman a mai adaugat ca el este doar un consilier al ministrului, nu ocupa un post de functionar public si nu este inscris in niciun partid.
Formatia Holograf a semnat un parteneriat de imagine cu Millennium Bank ce se va derula pe o perioada de un an si prin intermediul caruia vor fi promovate produsele bancii.
„Misiunea mea la Finante nu are nicio implicatie asupra parteneriatului cu Millennium Bank, ce a fost semnat inca de anul trecut, inainte ca eu sa devin consilier. Ne-am consultat, am stat de vorba si cele doua nu au nicio legatura“, a mentionat Bittman.
Citeste mai multe despre noul job al lui Dan Bittman in cadrul unui interviu acordat Wall-Street.