Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craterul care înghite un sens de circulaţie

Publicat in Adevarul, joi 4 martie 2010 ·

Groapa de 2,5 metri din Burdujeni a apărut anul trecut. Edilii le promit şoferilor care trec zi de zi cu maşinile prin gropi că din luna aprilie vor începe un program de asfaltări în tot oraşul.

Zecile de cratere de pe străzile din municipiu le îngreunează în fiecare zi viaţa şoferilor suceveni. Cele mai stricate străzi sunt de departe cele din cartierul Burdujeni. Aici, o groapă cu un diametru de 2,5 metri ocupă un sens de mers şi o parte din trotuarul pe Cuza Vodă. Deşi prin zonă trec zilnic de sute de ori de maşini şi autobuze ale Transportului Public Local (TPL), autorităţile se fac că nu văd craterul care muşcă din asfalt încă din luna august a anului trecut.

„Este bătaie de joc ceea ce se întâmplă aici. Cei care au lucrat pe stradă nu au finalizat lucrarea şi au abandonat-o aşa cum se vede. În ultimul timp pământul stă să o ia la vale şi se surpă tot mai mult“, a declarat Constantin Emanoil, un locuitor din zonă.

Gropile nu pot fi ocolite

Strada Cuza Vodă din cartierul mărginaş al Sucevei este plină de spărturi, iar şoferii nu au nicio şansă să le ocolească pentru că sunt situate pe ambele sensuri de mers.

„În fiecare zi trebuie să mă înarmez cu răbdare şi să sper că va fi bine cândva. Drumul până la serviciu a devenit un calvar din cauza gropilor şi a noroiului”, a spus Mihai Hrehorciuc, şofer.

Asfaltări după Paşte

Autorităţile promit că din luna aprilie, după Sărbătorile Pascale, vor demara „Marea Asfaltare“. „Suntem condamnaţi să realizăm lucrările de reabilitare până la sfârşitul anului pentru a nu pierde fondurile. După Paşte începe asfaltarea străzilor“, a declarat Ioan Lungu, primarul oraşului. Edilul spune că este la curent cu problemele de pe străzi şi face apel la răbdarea şoferilor. „În acest an avem alocaţi 200.000 de lei pentru un covor asfaltic, dar se vor face aceste luc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 32 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 9 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 2 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°