Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepresedintele BVB, dupa prima intalnire a noului CA: Se poate coagula un consiliu unitar

Publicat in Wall-Street.ro, joi 4 martie 2010 · ·

Imediat dupa avizul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, noul Consiliu de Administratie al Bursei a avut prima intalnire, de organizare si acomodare. Mircea Botta (foto), unul din cei doi vicepresedinti alesi ieri, a declarat pentru Wall-Street ca s-au stabilit cateva directii generale de lucru, fiind vorba mai degraba de un prim contact intre CNVM si noua conducere a BVB.

“Discutiile de ieri au fost mai degraba organizatorice, a fost o perioada de multe tensiuni intre cele doua institutii si am considerat ca in prima faza ar trebui sa ne reorganizam, sa avem alt mod de lucru, cu intalniri lunare si oricand este nevoie, punctual pe proiecte”, a declarat Botta, pentru Wall-Street.

El a mai explicat ca s-a discutat si despre proiectele in derulare, precum sistemul alternativ de tranzactionare, short-selling, conturi globale si piata Rasdaq. “Ne-am dat seama ca nu erau divergente majore, ci mai degraba opinii exprimate in scris si neintelese bine de o parte si de alta. Concluzia a fost ca s-au taraganat foarte mult in timp, dar le vom lua pe fiecare in parte, vom vedea ce probleme sunt nerezolvate si vom incerca sa gaasim solutiile optime”, a explicat vicepresedintele BVB.

Mai mult, administratorii au demarat un proces de identificare a proiectelor in derulare si a celor neincepute, dupa care se va stabili lista de prioritati, cu termene ferme si alocarea spre persoane care sa raspunda de fiecare proiect in parte.

“Cred ca se poate coagula un consiliu unitar si pragmatic, asa cum ne dorim cu totii. Mai mult, am fost placut surprinsi de promtitudinea de care a dat dovada CNVM in avizare si primele discutii, este important sa vedem ca isi doresc sa incepem cat mai repede treaba”, a mai spus Botta.

Citeste mai multe despre AGA tumultoasa a Bursei din 19 februarie

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diogo Jota, jucătorul lui Liverpool, a murit într-un accident de mașină

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Diogo Jota, atacant la Liverpool, a murit la vârsta de 28 de ani, scrie cotidianul spaniol .

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 43 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 5 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 29 minute
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

Nu există o lipsă acută de ser fiziologic în România, spune Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Mediafax acum 2 ore
„Stocurile pentru serul fiziologic, indiferent de volumul flacoanelor – 250 ml, 500 ml sau 1 litru – există. Avem în prezent aproximativ 5 milioane de flacoane disponibile”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, problemele de aprovizionare în unele s

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum o ora
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Gandul acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic. Întrebat dacă are un raport în legatură cu aco

Restricții de trafic pe Autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

Ziua Constanta acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi se efectuează o serie de lucrări, care impun restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța, astfel: -până la ora 22.00, trafic restricționat pe pr

Opinie Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluţiei cursului real de schimb în Europa Centrală şi de Est după izbucnirea pandemiei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cursul de schimb reprezintă o variabilă esenţială, atât pentru dinamica sectorului economic real (dimensiunea macro), cât şi pentru dinamica sectorului financiar (de aici dimensiunea ei financiară). De multe ori, sensul cu care populaţia percepe ace

Liderii sindicali se întâlnesc astăzi cu premierul Ilie Bolojan

Ziua Constanta acum o ora
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național au demarat joi dimineața discuțiile la Palatul Victoria, pe măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social, informează Agerpres. Prim-ministrul Ili

Vremea

București
acum

29°
joi

17°/34°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

28°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

15°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
joi

15°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°