Nicolae Chiş, primul donator în „Contul 1977“, imediat după cutremurul devastator de la 4 martie, a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului „Adevărul de Seară“. Profesorul de limba şi literatura română, în vârstă de 86 de ani, şi-a pierdut în cutremurul devastator doi nepoţi şi a trăit experienţe tragice pe străzile Capitalei.

Primul donator în contul pe care statul îl strângea pentru ajutorarea victimelor cutremurului, al cărui nume se păstrează şi astăzi în arhiva cotidianului „Scânteia“, este un fost inspector general şcolar în Ministerul Educaţiei Naţionale. Nicolae Chiş s-a născut în urmă cu 86 de ani în localitatea Săliştea de Sus din judeţul Maramureş. A devenit profesor de limba şi literatura română, materie pe care a predat-o în Sibiu şi mai apoi la Bucureşti unde a obţinut o funcţie importantă în Ministerul Educaţiei.

Nepoţii, „străpunşi“ de casa prăbuşită

Cutremurul care a ucis mii de oameni l-a prins în Sibiu, în timp ce îşi medita nişte elevii. „Am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Imediat m-am gândit la soţia, copiii şi nepoţii mei de la Bucureşti şi am plecat spre Capitală la doar câteva ore după seism“, povesteşte Nicolae Chiş.

Când a ajuns în Capitală, totul arăta ca după război. Blocul Dunărea aflat în spatele Universităţii şi blocul în care era restaurantul Continental erau nişte ruine de praf. „Oamenii plângeau pe străzi. Îşi jeleau rudele moarte. Unii se tăvăleau pe jos,la două săptămâni după dezastru. Şansele să se mai fi găsit supravieţuitori erau nule, dar ei refuzau să creadă că şi-au pierdut soţul, soţia, copiii, bunicii sau nepoţii. Nici morţii nu mai aveau unde să fie îngropaţi, fiindcă cimitirele erau distruse. Nu mai ştiai cine e înmormântat într-un anume loc“, povesteşte bătrânul cu lacrimi în ochi.

Chiar el a trecut prin trauma pierderii unor fiinţe dragi. „Mi-au murit