Aceştia aleg Capitolul 7 al Legii Falimentului, care permite eliminarea datoriilor prin vânzarea proprietăţii şi distribuirea banilor către creditori
Numărul falimentelor a crescut în februarie cu 14%, faţă de aceeaşi perioadă din 2009
Anul acesta, vor fi înregistrate peste 1,5 milioane de cereri
Eforturile de redresare a economiei ale Statelor Unite nu se fac văzute şi asupra consumatorilor, numărul persoanelor care au intrat în faliment avansând cu 14%, la 111.693 dosare, în februarie 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al American Bankruptcy Institute, informează USA Today.
Presiunea datoriilor este mult mai acută
Comparativ cu prima lună a anului, numărul cazurilor a crescut cu 9 puncte procentuale.
"Presiunea datoriilor cu care consumatorii se confruntă de ani buni este mult mai acută acum din cauza situaţiei economice dificile şi creşterii somajului", a declarat Samuel Gerdano, directorul excutiv al Institutului american.
În plus, americanii preferă să scape de datorii, chiar dacă îşi pierd casele, întrucât deprecierea înregistrată în ultimii ani a făcut ca valoarea acestora să fie mai mică decât ratele rămase de plătit.
Astfel, aceştia preferă să ceară protecţie în baza Capitolului 7 al Legii Falimentului, care - dacă este aprobat dosarul - permite eliminarea acelor datorii care nu au acoperire, incluzând şi datoriile pe cardurile de credit. Capitolul 7 se referă la lichidarea, vânzarea unei proprietăţi a debitorului şi distribuirea banilor către creditori.
Numărul persoanelor care au cerut protecţie în baza Capitolului 13, care se referă la ajustarea debitelor, dacă cel care a cerut falimentul are un venit regulat şi care permite păstrarea proprietăţii, iar datoriile sunt achitate integral în timp, a scăzut cu 3%, luna trecută, comparativ cu ianuarie 201