Avertizarea pentru ninsori este valabilă începând din această noapte şi până sâmbătă 6 martie, la ora 20.00.
După câteva zile de primăvară, se întoarce iarna.
Cel puţin aşa spun meteorologii, care au emis astăzi o atenţionare de cod galben, valabilă pentru 21 de judeţe.
Potrivit acestora, din această noapte, de la ora 2.00 şi până sâmbătă seara vremea se va răci şi vor fi precipitaţii în toate regiunile ţării.
La munte, în estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei vor predomina ninsorile şi se va depune un strat consistent de zăpadă.
Viteza vântului va creşte, în special în cursul zilei de sâmbătă iar la munte şi în Moldova ninsoarea va fi viscolită.
Atenţionarea a fost transmisă autorităţilor locale din 21 de judeţe, printre care şi Vrancea.