Opt din zece maşini care întră într-un atelier auto ajung cu defecţiuni la cauciucuri, jenţi, bucşe sau direcţie, toate fiind provocate de gropile din asfalt. „Adevărul de Seară“ continuă campania „Cea mai mare groapă din România“ şi prezintă punctele de vedere ale mecanicilor auto.
Citeşte şi
Primăria Satu Mare plăteşte pentru gropi
Crater de trei metri lungime pe strada Magnoliei
„Adevărul de Seară“ de Satu Mare continuă campania„Cea mai mare groapă din România“. Opt din zece maşini care intră zilnic în unul dintre ateliere auto de pe raza municipiului Satu Mare ajung acolo din cauza gropilor din asfalt. Mecanicii auto abia fac faţă numărului mare de solicitări ale şoferilor care se prezintă cu cauciucurile tăiate şi cu jenţile îndoite.
„În ultima perioadă, numărul solicitărilor a crescut cu 20-30 %. Opt din zece maşini care intră în acest service au probleme create de craterele din asfalt. Este dezastruos!“, a declarat Cristian Kaiser, mecanic la un service din oraş.
Şoferii sunt nervoşi
Chiar dacă s-a dat startul la „marea cârpeală“, cele 13.000 de gropi inventariate în municipiul Satu Mare nu au fost deocamdată acoperite. Efectele nu au întârziat să apară. Zeci de şoferi sunt nevoiţă să intre zilnic în ateleiere auto pentru vulcanizarea cauciucurilor, pentru reglarea direcţiei şi pentru schimbarea bucşelor.
„Săptămâna trecută am plătit 600 de lei pentru schimbatul bucşelor. Azi am intrat în service pentru a-mi regla direcţia la maşină. Săptămâna viitoare trebuie să îmi schimb cauciucurile. Principala şi marea problemă sunt gropile din asfalt. Aşa ceva numai în Satu Mare întâlneşti“, a declarat revoltat Cristian Cărpineanu, un client care intra maşina în service. El şi-a schimbat, în luna decembrie, o planetară, pentru care a plătit 400 lei.
Principalele defecţiuni – cauciucurile