Nu se ştie clar când a pierdut publicul pariul cu naţionala, iar naţionala pe cel cu fotbalul. Aproape pe nesimţite am ajuns într-un moment al resemnării, în care toate părţile s-au împăcat cu gândul că au pierdut câte ceva.
Jucătorii rămân indiferenţi când aud acordurile imnului naţional, suporterii şi-au pierdut obişnuinţa de a le mai ţine pumnii, dar şi emoţia care îi însoţea la jocurile tricolorilor. Echipa nereprezentativă a României este selecţionata de fotbal, cota sa de popularitate scăzând sub cea a unui club din Liga I. Iar asta nu neapărat din cauza rezultatelor, ci a atitudinii jucătorilor şi stilului lor de joc.
România joacă prost, unul dintre cele plictisitoare şi cenuşii stiluri din Europa. Unul meschin, de echipă mică. “Poate-i prindem pe francezi obosiţi sau în formă proastă!”. Ăsta-i visul nostru! Cu aşa atitudine n-avem şanse să trecem nici ca turişti graniţa în Ucraina, în vara lui 2012, cu atât mai puţin să ne calificăm la turneul final.
Avem antrenori slabi. Şcoliţi după manual, dar fără imaginaţie. Îi vor doar arabii şi ruşii.
Avem jucători limitaţi, crescuţi în cluburi şi rămaşi acolo până dimineaţa. Nu-i vrea nimeni. Avem stadioane, dar nu şi public să le umple, tot aşa cum avem fotbal şi n-avem echipă care să-l joace.
Cercul vicios al resemnării e departe de a se rupe, iar preliminariile tot mai aproape.
Nu se ştie clar când a pierdut publicul pariul cu naţionala, iar naţionala pe cel cu fotbalul. Aproape pe nesimţite am ajuns într-un moment al resemnării, în care toate părţile s-au împăcat cu gândul că au pierdut câte ceva.
Jucătorii rămân indiferenţi când aud acordurile imnului naţional, suporterii şi-au pierdut obişnuinţa de a le mai ţine pumnii, dar şi emoţia care îi însoţea la jocurile tricolorilor. Echipa nereprezentativă a României este selecţionata de fotbal, cota sa de popularitate scăzând su