Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închiderea Doljchim afectează agricultura judeţului

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 martie 2010 ·

Închiderea Doljchim a fost o lovitură grea nu numai pentru angajaţii companiei, ci şi pentru micii fer-mieri, care sunt acum nevoiţi să dea cu până la 50% mai mult pe îngrăşăminte chimice.

Conducerea Petrom a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că va renunţa la activitatea de petrochimie, din care avea numai pierderi, şi va închide Combinatul chimic de la Craiova înainte de sfârşitul lui 2010. Decizia nu a avut repercusiuni numai asupra propriilor angajaţi, care au rămas sau vor rămâne fără un loc de muncă, ci şi asupra agriculturii din judeţ, mai ales că Doljchim este singurul producător de îngrăşăminte chimice din Oltenia şi printre puţinele din ţară. „Una dintre problemele cu care se confruntă fermierii este aprovizionarea cu îngrăşăminte chimice. Din cauza închiderii combinatului chimic, avem deficit“, a declarat Dumitru Meilă, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj. Acest lucru a atras după sine o creştere semnificativă a preţului. „Îngrăşămintele sunt acum aduse de la Alexandria, iar preţul lor a ajuns la aproximativ 70 de lei sacul de 50 de kilograme“, a adăugat Meilă, care a explicat că, în perioada în care combinatul mai funcţiona, preţul unui sac de 50 de kilograme era de 47 de lei. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât, potrivit datelor furnizate de DADR Dolj, 356.000 ha, respectiv 73% din suprafaţa judeţului, sunt deţinute de gospodării individuale. De altfel, repercusiunile acestei situaţii se văd deja. „În prezent, avem 174.000 ha cultivate cu grâu şi peste 50-60% din fermieri nu au puterea de a asigura îngrăşăminte pentru aceste culturi din cauza deficitului lor din piaţă şi a preţului crescut“, a mai spus Dumitru Meilă.

Impozitarea diferenţiată a terenului, o soluţie pentru diminuarea cheltuielilor

Aceasta nu este însă singura problemă cu care se confruntă fermier

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 27 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°