Orice naţie are la nivel cultural, social şi economic calităţi şi defecte care o definesc în egală măsură. În România, încercăm şi bâjbâim într-o autoetichetare ca să ne definim identitatea comparându-ne până la dispariţie cu alţii. La limita minimei rezistenţe, importăm superficialul lipsit de valoare şi apoi bombănim că nu avem şi restul: circulăm cu viteză nemţească, dar nu avem autostrăzile lor, umblăm prin lume ca japonezii, dar nu avem disciplina lor, fac

Orice naţie are la nivel cultural, social şi economic calităţi şi defecte care o definesc în egală măsură. În România, încercăm şi bâjbâim într-o autoetichetare ca să ne definim identitatea comparându-ne până la dispariţie cu alţii. La limita minimei rezistenţe, importăm superficialul lipsit de valoare şi apoi bombănim că nu avem şi restul: circulăm cu viteză nemţească, dar nu avem autostrăzile lor, umblăm prin lume ca japonezii, dar nu avem disciplina lor, facem talk-show-uri ca americanii, dar nu suntem la fel de pregătiţi, umplem restaurantele ca italienii, dar urlăm în trei telefoane expuse printre furculiţe. Nu ne interesează cum suntem noi de fapt, pentru că am vrea să fim ca alţii. Şi când nu mai avem argumente şi subiecte de criticat, spunem cum ne comparăm noi cu America Latină. Tocmai m-am întors dintr-o astfel de ţară, şi anume din Columbia. Nu vreau să fac nicio comparaţie, vreau doar să spun cum este acolo. În Bogota, oraş cu opt milioane de locuitori, oamenii se bucură în fiecare dimineaţă de o zi frumoasă, cu toate că zilele sunt la fel tot anul, eşti îmbrăţişat cu căldură şi sinceritate la fiecare întâlnire, cerşetorul îţi zâmbeşte şi dacă-i dai un bănuţ, şi dacă nu, şi se depărtează în paşi ritmaţi de salsa, traficul infernal este un disconfort, nu subiect nesfârşit de discuţii şi înjurături.

Camilla e profesoară de artă, nemulţumită de angajator. Nu dezbate subiectul, se duce