Se ridică in capul oaselor şi priveşte neliniştită in jur. Recunoaşte vag interiorul, dar nu găseşte nici un punct de sprijin, nici un obiect de care să se agaţe. La fel de vag işi aminteşte că a mai trăit o dată senzaţia asta, in alt timp, in altă incăpere. Işi strânge genunchii la piept intr-o imbrăţişare patetică; jenant de patetică, recunoaşte şi zâmbeşte stins la gândul ăsta. Odată cu el inţelege unde se află şi că e singurul cadou pe care şi-l poate permite la ora asta.

Alături de ea, dar parcă intr-un loc bine delimitat, Emil sforăie uşor şi, din când in când, oftează lung. Nu e dorinţă acolo, nu tânjeşte după ceva, ştie ea prea bine. Nici suferinţă nu e, nici grijă, e un surplus de aer sau o insuficienţă, un ritm al trupului impus de exerciţiile de respiraţie. Se surprinde că-l invidiază pentru indiferenţa lui, pentru somnul lui, pentru ştiinţa lui de supravieţuitor. O adevărată artă de a-şi stabili priorităţile, de a-şi camufla lipsa de imaginaţie şi calculul rece.

I se pare ciudat cum tocmai ea, un om al cifrelor, il judecă pentru lipsa lui de imaginaţie. Dar nu intru totul. A fost o vreme când ea işi lua zborul odată cu el. Şi erau momente când s-ar fi putut spune că ea se avânta mai temerară decât alţii in tării şi lumea cifrelor o ajuta să-şi ia zborul şi să se inalţe cât mai sus.

Emil a incercat, cel puţin la inceputul prieteniei lor, să fie mai destins şi mai puţin pedant decât era in realitate. Nu ştie nici acum dacă asta era imaginea lui despre romantism, despre dragoste şi indrăgostiţi. Poate pur şi simplu işi inchipuia că, in mintea celorlalţi, meseria de stomatolog e destul de pedantă şi searbădă pentru a mai putea suporta in preajma lor şi un individ tipicar şi sâcâitor ca durerea unei măsele de minte. Şi dacă a fost aşa nici nu a greşit foarte mult, dacă stă bine să se gândească.

- Vreau să fac dragoste cu tine, i-a spus