Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajati-va in ciment! Salariul minim porneste de la 1.500 de lei

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 5 martie 2010 ·

Salariul minim brut in industria cimentului porneste de la 1.500 de lei (365 de euro), potrivit reprezentantilor Patronatului Industriei din Ciment si Altor Produse Minerale (CIROM).

Astfel, salariul minim brut din industria cimentului este de peste doua ori mai mare decat salariul minim din economie. Comparativ, salariul mediu net al unui angajat din invatamant se ridica in decembrie la 1.442 de lei (337 de euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), al unui salariat din sanatate – 1.232 de lei (292 de euro), iar un actor – 1.225 de lei (290 de euro).

“In ciment nu mai exista salariati care sa aiba salariu minim de incadrare (salariul brut – n.red.) sub 1.500 de lei. Insa chiar daca salariile sunt mari, situatia este dura in ceea ce priveste angajatii. Acum mai sunt circa 2.400 de salariati in industrie, cu 518 mai putini decat erau la inceputul lui 2009”, spune Ion Crangasu, director executiv al Patronatului Industriei din Ciment si Altor Produse Minerale (CIROM).

Potrivit datelor CIROM, productia de ciment a scazut anul trecut cu 27,8%, de la 10,7 milioane de tone in 2008, la aproximativ 7, 72 de milioane de tone.

Totodata, consumul de ciment a depasit cu putin 8 milioane de tone anul trecut, in scadere cu circa 30% fata de 2008. Anul trecut, doar 270.000 de tone de ciment au fost importate pe piata locala, in vreme ce restul s-a fabricat intern de catre producatorii Lafarge (Franta), Holcim (Elvetia) si Carpatcement Holding, subsidiara locala a nemtilor de la HeidelbergCement.

In ceea ce priveste afacerile companiilor de piata locala, valoarea totala a ajuns la 620 de milioane de euro in 2009, potrivit CIROM, fata de cea de peste un miliard din 2008. Cea mai mare cifra de afaceri din 2008, respectiv 372 de milioane de euro, a fost inregistrata de Holcim Romania.

Pana in prezent, doar Holcim si Lafarge si-au an

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°