Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Marea amărăciune“

Publicat in Observator Cultural, vineri 5 martie 2010 ·

Titlul unei splendide proze semnate de Ioan Groşan (aceea cu „pre-scrierea“ viitorului comun de către un cuplu de îndrăgostiţi) mi se pare foarte potrivit pentru a surprinde nuanţa psiho-afectivă din Jurnalul Constanţei Buzea, Creştetul gheţarului. O mare amărăciune scaldă notaţiile autoarei, prinsă în anii respectivi (1969-1971) la mijloc, între dragostea pentru copiii ei mici şi ceea ce trebuie să suporte, zilnic, din partea tatălui lor.

Constanţa BUZEA , Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, 288 p.

De regulă, sînt suspicios în legătură cu sinceritatea pusă la lucru în însemnările asumat subiective. Subiectivitatea nu garantează onestitatea şi nu este neapărat sinceră. Autorul utilizează diferite măşti, deşi pretinde că înfăţişează adevărul nud; şi felul în care ajunge la esenţa celorlalte personaje e adesea decepţionant. Concesiv cu sine, este resentimentar sau chiar nemilos cu „adversarii“ care de fapt nu-i sînt adversari şi cu prietenii pe care-i prezintă ca pe nişte „prieteni“. Victimologie şi caricatură: perspectiva celuilalt nu apare sau, dacă apare, e redusă la un comportament meschin, la o replică batjocoritoare, la o ridicare de umeri în faţa nenorocirii mele. Amărăciunea personajului feminin Exact pe această linie ne deplasăm, pe măsură ce avansăm în lectura paginilor Constanţei Buzea. În timp ce tînăra femeie, soţie, mamă şi poetă este o victimă delicată şi însingurată, o sensibilitate rănită, un om care suferă, tînărul bărbat, soţ, tată şi poet (Adrian Păunescu) apare numai ca un monstru conjugal şi domestic, un Haplea tiranic şi capricios tîrît în viaţă de propriile instincte şi pofte de mărire. Din fericire pentru acest personaj, mai sînt şi altele care ilustrează categoria negativului. Unul e chiar tatăl tinerei femei, care i-a terorizat copilăria şi care, probabil, prin aceasta a

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 41 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Rusia revendică capturarea a două localităţi din regiunile Doneţk şi Harkov. Ucraina susţine că a respins un atac inamic în direcţia Lipţi

News.ro acum o ora
Armata rusă a "eliberat" satul Netailove, în regiunea Doneţk, din est, precum şi localitatea Ivanivka, din regiunea Harkov, aflată mai la nord, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de TASS. În schimb, Statul Major al armatei

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 59 minute
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 40 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tomac: Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Nu e nicio decizie politică revoluţionară. România, obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime până la 15 noiembrie 2024

News.ro acum o ora
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, afirmă că ”pesediştii roşii şi galbeni” se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim, însă adevărul este că România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°