Dacă Brazilia poate fi pînă astăzi numită „ţară barocă", atribuirea numelui nu s-a petrecut din pură întîmplare: în Portugalia, ca şi în întreaga Iberie, barocul a durat infinit mai mult decît în altă parte a Europei, asa că portughezii au exportat în colonii cultura lor din acel moment; nimeni nu avea apoi cum să bănuiască existenţa, în subteranele braziliene, a unor munţi de aur - condiţie benefică pentru propăşirea barocului.
Avantajele ocazionale s-au grefat însă pe un element uman extrem de receptiv - şi astfel barocul a înflorit pe coasta răsăriteană a Americii de Sud.
Cînd portughezii se stabilesc masiv în noua colonie, ContraReforma iberică se afla deja în plină purificare doctrinară; iezuiţii, sosiţi împreună cu autorităţile politice şi militare, au oferit încă de la început populaţiei recent- evanghelizate o religie înveşmîntată în pompa specifică secolului. Noua credinţă trebuia să propună ca atracţie specială şi spectacolul religios.
La jumătatea secolului al XVI-lea, aproximativ 50 de ani după descoperire, cea dintîi aşezare notabilă ridicată în Brazilia căpăta numele de Real Cidade de Sao Salvador: şi Salvador i-a rămas numele pînă astăzi. După încă 15 ani, lua fiinţă Rio de Janeiro; iar în 1573, nefericitul rege Dom Sebastiao al Portugaliei, cel ce avea să piară curînd fără urmă în Maroc în luptă cu arabii, emitea un act solemn prin care nou-întemeiata ţară urma să fie împărţită în două - partea de Nord (din jurul Salvadorului) şi partea de Sud (din jurul lui Rio). Deja două părţi, două regiuni, două „state": de atunci încoace, numărul lor a crescut continuu pînă la cele 27 (douăzeci şi şapte) cîte sunt acum.
Atît Salvador cît şi Rio au fost de la început oraşe baroce. Bisericile se ridicau cu toată graba, majoritatea avînd ca model depărtat catedrala Il Gesú din Roma, tipar al barocului arh
