Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Click! Model Party“, un eveniment incendiar

Publicat in Adevarul, vineri 5 martie 2010 ·

Primul sfârşit de săptămână din luna martie vine cu o nouă petrecere-concurs cu fete frumoase. Domnişoarele care pozează la Pagina 3 îşi vor face din nou de cap în club, diseară, şi vor avea grijă ca această noapte să fie de neuitat pentru bucureşteni.

Concursul de frumuseţe „Click! Model 2010“ are loc vinerea, din două în două săptămâni, iar o nouă ediţie se va desfăşura în această seară, tot în clubul Twice din Capitală. Acum două săptămâni, Dana, Ymuran, Manuela, Carmen, Mihaela şi Ana au dansat aproape non-stop, spre deliciul celor prezenţi. „Cu siguranţă nu voi uita această seară. Fetele sunt foarte bune şi au foarte multă energie“, spunea Adrian, un bucureştean prezent la ultima petrecere „Click!“.

Distracţia din clubul bucureştean va fi întreţinută, ca de obicei, de 20 de fete frumoase, care nu vor sta jos deloc. Acestea îşi vor face de cap şi vor încinge atmosfera dansând provocator. Fetele de la pagina 3 din ziarul „Click!“ vor dansa pe bar, pe scenă, dar şi lângă DJ. „Distracţia de la „Click! Model Party“ este unică. Îi aşteptăm pe toţi să vină alături de noi la petrecere“, a spus Dana, una dintre modelele „Click!”.

Modelele le-au sucit minţile băieţilor

Atmosfera de acum două săptămâni a celui mai fierbinte concurs de frumuseţe al anului, „Click! Model“, a fost pur şi simplu ireală. Muzica bună, în combinaţie cu mişcările lascive ale fetelor, le-au trezit fantezia tuturor băieţilor prezenţi la eveniment. Modelele şi-au făcut de cap prin tot clubul, onorând şi invitaţiile la dans ale celor care au venit la petrecere.

Fetele au reuşit să-i zăpăcească din nou pe băieţi şi să-i facă să viseze frumos. „Am dansat cu unele fete, dar nu le-am făcut faţă. Nu este prima oară când vin la petrecere. Dacă vii o dată, cu siguranţă vei veni şi a doua oară“, a spus un băiat prezent acum două săptămâni la „Click! Model Party“. Intrarea la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°